Roland Garros 2020 » Halep și Begu se întânesc astăzi într-un meci istoric pentru România!
Ziua de ieri a fost una tumultoasă pentru reprezentele României pe zgura de la Roland Garros!
Primele românce ce au intrat în joc au fost Ana Bogdan și Monica Niculescu. Acestea le-au întâlni pe maghiara Timea Babos și respectiv pe reprezentanta Statelor Unite ale Americii, Danielle Rose Collins. Evoluția “tricolorelor” a fost diametral opusă, Ana Bogdan învingându-și adversara într-un meci “blitz”, scor 6-4, 6-2, în timp ce Monica Niculescu a fost invinsă cu scorul de 6-2, 2-6, 1-6.
În continuare, Sorana Cîrstea a fost învinsă fără drept de apel de Elena Rybakina din Kazakhstan, una dintre cele mai importante jucătoare din noua generație, scor 0-6, 3-6, în timp ce Irina Maria Bara a “detonat” o veritabilă “bombă”, reușind să o învingă pe Donna Vekic, scor 6-3, 6-4.
Astăzi, singurele românce ce se vor juca sunt Simona Halep și Irina Begu. Din nefericire, România va rămâne cu o reprezentantă mai puțin la Roland Garros la finalul zilei, deoarece Simona și Irina se vor întâlni în meci direct! Duelul acestora este programat pentru ora 16:00. Cotată cu prima șansă în vederea obținerii victoriei, constănțeaca impunându-se până acum în toate întâlnirile directe precedente!
Programul selectiv al zilei
ATP
12:00: Wawrinka – Koepfer;
14:00: Sock – Thiem;
15:00: Bublik – Sonego;
15:00: McDonald – Nadal;
15:00: Nishikori – Travaglia;
WTA
13:30: Gavrilova – Bouchard
14:00: Pavlyuchenkova – Siniakova;
15:30: Kanepi – Mertens;
17:30: Grarcia – Sasnovich;
17:30: Gauff – Trevisan.