Roger Federer, pentru a 14-a oară în sferturile de finală la Melbourne!

De: Cancan
Publicat: 23/01/2018 | 08:00

Jucătorul din Ţara Cantoanelor, care a nu a pierdut niciodată până acum în sferturile de finală la Melbourne, îl va avea ca adversar pe cehul Tomas Berdych, cap de serie 19, învingător cu 6-1, 6-4, 6-4 în faţa italianului Fabio Fognini (favorit 25). De menţionat că Berdych (32 de ani) s-a calificat la rândul său pentru a şaptea oară în ultimii opt ani în sferturile de finală ale Openului Australiei.

Roger Federer şi Tomas Berych s-au întâlnit de 25 de ori până acum în circuitul profesionist, elveţianul reuşind să se impună de 19 ori.

În schimb, tenismanul sârb Novak Djokovic, fost lider mondial, a fost eliminat în optimile de finală, în trei seturi, 7-6 (7/4), 7-5, 7-6 (7/3), de sud-coreeanul Hyeon Chung. Djokovic (30 de ani), aflat în prezent pe locul 58 în ierarhia ATP, a câştigat de şase ori în cursul carierei sale Openul Australiei, ultima oară în 2016, când l-a învins în finală pe britanicul Andy Murray. Sârbul a revenit recent în competiţie după o pauză forţată de şase luni, generată de o accidentare la cot.

Jucătorul asiatic îl va avea ca adversar în turul următor pe americanul Tennys Sandgren, numărul 97 mondial, care reuşit să-l elimine, la rândul său, pe austriacul Dominic Thiem, favorit cinci, în faţa căruia s-a impus în cinci seturi, 6-2, 4-6, 7-6 (7/4), 6-7 (7/9), 6-3.

 

Cristi P.