Rocsana Marcu şi Bogdan Diaconu şi-au spus ”Pa-pa”! Primele declaraţii ale fostei prezentatoare TV

De: Cancan
Publicat: 27/12/2017 | 13:18

Rocsana Marcu a confirmat despărţirea de Bogdan Diaconu, liderul PRU. Fosta prezentatoare TV a postat pe pagina personală de Instagram un mesaj prin intermediul căruia anunţă că a ales să pună capăt relaţiei pentru că nu îl mai făcea fericit pe politician.

”Şoc, senzaţional, bombă…cam aşa încep titlurile puse de nişte redactori amatori pe care nu îi pot numi idioţi deoarece le respect meseria (aleasă greşit de unii dintre voi). Consider că aveţi subiecte mult mai frumoase de dezbătut în această perioadă decât cele legate de viaţa mea privată. Pe scurt vă pot spune că prefer să plec din viaţa unui om pe care nu îl mai pot face fericit pentru că fiecare dintre noi are dreptul de a trăi aşa cum doreşte”, le-a spus Rocsana Marcu prietenilor ei virtuali.

Se pare că Marcu şi Diaconu s-au despărţit în urmă cu două luni.

”Rocsana a plecat de Crăciun în Dubai, singură, întrucât de aproape 2 luni nu mai este împreună cu Bogdan Diaconu.Preşedintele PRU este la Bucureşti, acasă de sărbători. Relaţia lor nu mai e de ceva vreme, cam de două luni. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat dar sigur e un lucru: Nu mai sunt într-o relaţie”, au declarat apropiaţi ai fostului cuplu, conform newsteam.ro.