În urmă cu un an și jumătate, mai exact pe 24 august 2017, Rocsana Marcu posta un mesaj pe pagina sa de Facebook, în care anunța încetarea colaborării cu Antena. Despărțirea nu a fost deloc una amiabilă. Blondina s-a simţit nedreptăţită şi a acţionat trustul în judecată, cerând daune, pe motiv că a fost înlocuită în echipa ”Agenţia VIP” cu zece zile înainte de debutul noului sezon. (CITEŞTE ŞI: Cum s-a produs ”divorţul” dintre Rocsana Marcu şi Antenă)
După mai bine de un an, a venit și soluția, CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă, în exclusivitate, detalii din dosar. Joi, 20 decembrie 2018, fosta prezentatoare a aflat că nu a avut câștig de cauză. Completul de judecată a respins cererea Rocsanei Marcu. (Citește și: Ex-iubitul milionar al Roxanei Nemeș și-a ”oficializat” relația) Decizia nu este definitivă, așa că vedeta mai are o șansă, la apel.
“Respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunțarea s-a făcut prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, la data de 20.12.2018”, se arată în decizia magistraților.
Reprezentanta legală a Rocsanei Marcu, cunoscuta avocată Ramona Aldea, a dezvăluit că vedeta a solicitat daune în valoare de 10.000 de euro, sumă care ar fi reprezentat salariul pe două luni.
”Procesul se află în plină procedură de regularizare pentru stabilirea unui termen de judecată. Nu avem încă un termen de judecată, această procedură este în curs de desfăşurare. În acest timp, clienta noastră, Rocsana Marcu, poate participa şi la alte emisiuni, ca şi colaborator, pentru că a intervenit de drept, în mod tacit, întreruperea colaborării cu Antena Group. Da, bineînţeles că daunele se vor mări, în funcţie de perioada în care se va stabili procesul. Cresc sumele de la o zi la alta, valoarea daunelor va fi reactualizată la data în care instanţa va stabili data procesului sau atunci dacă se va primi un răspuns din partea Antena Group”, declara avocat Ramona Aldea, reprezentanta Rocsanei Marcu în procesul cu trustul Intact, după înlocuirea ei de la emisiunea ”Agenţia VIP”.
Rocsana Marcu anunţa prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook încetarea colaborării cu Antena: ”Dragii mei, aşa cum ştiţi, am împărţit cu voi gândurile şi multe dintre trăirile pe care le-am avut de-a lungul anilor. Deoarece îmi respect publicul şi prietenii formaţi de-a lungul a 20 de ani de carieră în televiziune, vreau să fiţi chiar voi primii care află faptul cā am decis că este momentul unei schimbări pe plan profesional.
Colaborarea mea cu Antena Stars s-a încheiat, dat fiind faptul că planurile noastre de viitor nu mai coincid, momentan. Am o satisfacţie enormă, datorită faptului cā am pus bazele dezvoltării şi creşterii semnificative în ceea ce priveşte audienţa acestui post, alături de o echipă minunată. A fost o colaborare frumoasă, pe parcursul celor trei ani şi jumătate şi vreau să le mulţumesc celor din conducerea Antenei Stars, dar şi echipei cu care am petrecut zi şi noapte la muncă. Este momentul pentru pentru noi începuturi, iar viitorul sună bine!”.
În 30 august 2017, Antena anunţa că Rocsana Marcu a fost înlocuită la emisiunea ”Agenţia VIP” cu actriţa Bianca Sârbu, care urma să umple golul lăsat la cârma emisiunii de blondă. (CITEȘTE ȘI: Iulia Albu VS Rocsana Marcu)