Este doliu în lumea modei! Celebrul creator de modă, Roberto Cavalli, a murit la 83 de ani, la Florența. Acesta a pierdut lupta cu o boală nemiloasă. În urmă cu aproximativ un an, el devenise tată pentru a șasea oară.
Roberto Cavalli s-a lansat în lumea modei în anul 1970, dezvoltând un proces inovator de imprimare pe piele și denim. Astfel, el a devenit cunoscut la nivel internațional. Dincolo de creațiile vestimentare, a reușit să dea ”naștere” unui adevărat stil de viață, cu modele îndrăznețe, blugi învechiți, bijuterii și rochii sexi.
Roberto Cavalli s-a stins din viață la Florența, orașul său natal, după o luptă grea cu boala, potrivit ilsole24ore.com. În ultimii ani, s-a confruntat cu probleme de sănătate și mergea des la controale. Totuși, asta nu l-a oprit să devină tată din nou la 82 de ani. Iubita lui, modelul suedez Sandra Nilsson, a adus pe lume un băiețel, în luna martie a anului trecut. De altfel, partenera sa de viață a fost alături de el și în ultimele clipe.
Ultimul copil al său, Giorgio, a fost botezat chiar de creatorul de modă după tatăl său. Bărbatul a fost ucis de naziști în represaliile de la Cavriglia (Arezzo), atunci când celebrul designer italian avea doar trei ani. Roberto Cavalli a lăsat în urmă 6 copii.
Designerul italian a studiat la Institutul de Artă din Florența, iar prima sa colecție a fost lansată la Salon du Prêt-à-Porter din Paris, în 1970. Doi ani mai târziu, a deschis și primul său magazin în Saint Tropez, numit Limbo. Roberto Cavalli a moștenit pasiunea pentru modă din familie. Bunicul său, Giuseppe Rossi, a fost o figură principală a mișcării Macchiaioli, cu lucrări expuse la Galeria Uffizi din Florența.
Prin prisma meseriei, Cătălin Botezatu l-a cunoscut pe Roberto Cavalli. Astfel, în urmă cu mai bine de 10 ani, atunci când designerul italian și-a deschis un magazin în România, creatorul de modă român a fost gazda evenimentului.
Show-ul de modă a avut loc în anul 2013. La acea vreme, Roberto Cavalli a dezvăluit de ce Bucureștiul a avut un loc special în inima lui. El a mărturisit că a fost îndrăgostit de o româncă. De asemenea, designerul italian a vorbit și despre obiceiul de a copia lucrurile de brand originale.
„Eu am trăit la București poate una dintre cele mai importante iubiri din viața mea. E o mare problemă, dar nu este numai în România. Am fost in India zilele trecute și era plin de ochelari Cavalli, genți Cavalli, Gucci, Prada. Știu. Dar nu putem să facem mare lucru, din păcate.”, a spus Roberto Cavalli la deschiderea magazinului său în România, potrivit Antena 1.