Italianca Roberta Vinci, finalista US Open din 2015 la simplu şi fost lider la dublu feminin, se va retrage din activitate anul viitor. Evenimentul se va produce după turneul de la Roma de anul viitor, în luna mai.
„Am decis să continui, dar nu pentru un an întreg. Îmi voi încheia cariera la Foro Italico (unde are loc turneul de la Roma) şi îmi voi lua rămas bun de la tenis în mijlocul sezonului. Reflectez de o lungă perioadă la acest lucru”, a declarat Roberta Vinci pentru cotidianul sportiv „La Gazzetta dello Sport”.
Italianca, care va împlini 35 de ani în luna februarie şi ajunsă pe locul 117 în clasamentul WTA, a ocupat poziţia a şaptea la simplu cu 10 titluri în circuit.
Dar la dublu, Roberta Vinci a deţinut poziţia de lider mondial din octombrie 2012 până în februarie 2014, apoi din 2014 şi până în aprilie 2015, cu 25 de titluri în circuit, dintre care cinci de Mare Şlem (Roland-Garros şi US Open în 2012, Openul Australiei în 2013, Openul Australiei şi Wimbledon în 2014), făcând pereche cu compatrioata sa Sara Errani.
În altă ordine de idei, Simona Halep ocupă locul I WTA, cu 6.175 de puncte, pentru a noua săptămană la rând, potrivit ierarhiei date publicităţii, la încpeutul săptămânii de WTA.
Halep o depăşeşte pe sportiva cehă Karolina Pliskova, care a fost numarul 1 mondial timp de opt săptămâni în acest an şi în curând o va întrece pe americanca Serena Williams, care a fost 11 săptămâni pe locul I WTA, în 2002.
În Top 100 WTA, Sorana Cîrstea se menţine pe locul 37, cu 1.455 puncte, Irina-Camelia Begu pe locul 43, cu 1.194 de puncte, Mihaela Buzărnescu pe 59, cu 1.019 puncte, iar Monica Niculescu pe 78, cu 784 de puncte.
Cristi P.