POZITIE. Roberta Anastase da in vileag comportamentul nedemocratic al lui Vladimir Voronin (medalion) Presedintele Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, atrage Atentia UE asupra atrocitatilor comise de politistii din Republica Moldova impotriva tinerilor basarabeni. Arpad Dobre Roberta Anastase s-a aratat ieri ingrijorata fata de rapirile din strada ale tinerilor opozanti, expulzarea jurnalistilor straini, inchiderea de facto a granitelor, arestarea reprezentantilor mass-media locale. Presedintele Camerei Deputatilor a decis ieri sa trimita omologilor sai – sefi de camere legislative din statele membre UE – o scrisoare prin care atrage atentia asupra evenimentelor din Republica Moldova. „Ceea ce nu isi dau seama Vladimir Voronin si acolitii sai este ca au alienat si radicalizat o intreaga generatie – chiar acea generatie care reprezinta viitorul Moldovei. Astfel, acest regim s-a compromis definitiv”, a declarat Anastase, avertizand ca discursul antiromanesc al lui Voronin a atins dimensiuni absurde. „Regimul condus de Vladimir Voronin a recurs la actiuni ostile impotriva unui stat UE, singurul cu care se invecineaza si care i-a sustinut neconditionat parcursul european”, a remarcat Roberta Anastase, precizand ca brutalitatea politiei basarabene a inceput sa fie data in vileag. „Reprezentanti ai ONU, carora li s-a permis accesul in sectiile de politie de la Chisinau, au fost martori la urmarile violentelor extreme la care au fost supusi tinerii incarcerati”, a afirmat Anastase.
Presedintele Traian Basescu a declarat ieri in Parlament ca Romania nu vrea sa revendice teritorii din trecut sau sa schimbe granita. „Este datoria noastra sa nu ii abandonam pe cei care ne vorbesc limba”, a spus Basescu, mentionand ca Romania nu contesta suvernitatea Republicii Moldova. „Nu vom accepta ca romanii sa fie culpabilizati pentru ca sunt romani. Nu vom accepta ca Romania sa fie acuzata de actiuni ostile la adresa Republicii Moldova”, a precizat presedintele Basescu. El a mentionat ca este necesara o ancheta internationala fata de actiunile din ultima vreme ale autoritatilor de la Chisinau.