Robert Glinţă: „Sunt mândru de ceea ce am realizat, de modul în care am abordat competiţia!”
Clasat pe locul cinci la 50 m spate şi pe opt la 100 m spate, înotătorul român Robert Glinţă, s-a declarat mulţumit de performanţa sa la Mondialele de la Budapesta, duminică seara, la Salonul Oficial al aeroportului Otopeni, într-un context în care nivelul la procedeul spate este mai ridicat ca niciodată.
„Sunt încă două finale acumulate pe cea mai înaltă scenă a lumii, la Campionatele Mondiale sau Jocurile Olimpice. Desigur, multă lume poate spune că se putea mai bine, se putea mai rău, dar ce s-a întâmplat, de acolo pornim. În calea spre a deveni un campion desăvârşit trebuie să ştii să şi pierzi întotdeauna, port aceste rezultate cum s-ar spune cu mândrie direct pe pieptul meu. Sunt mândru de ceea ce am realizat, de modul în care am abordat competiţia. Nivelul la care s-a ajuns să se înoate la procedeul spate la nivel internaţional este mai sus ca niciodată. Şi proba de 100 m spate s-a încheiat cu record mondial, şi campionul olimpic de la Jocurile Olimpice ar fi fost în afara podiumului. Aşa că numai aflându-mă printre aceşti giganţi ai nataţiei mondiale pentru mine este un mare privilegiu. Îi apreciez pe toţi, îi iubesc pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac, pentru că întotdeauna competiţia naşte performanţă, pentru că prin faptul că ei au ridicat nivelul atât de sus, eu nu vreau să mă las mai prejos şi vreau să demonstrez chiar dacă nu am 50 la picior sau peste doi metri în anvergura braţelor, reuşesc să le ţin piept pretendenţilor la titlul de campioni olimpici sau campioni mondiali, sau să fac tot ce îmi stă în putere să fac acest lucru”, a declarat Robert Glinţă, campion european în 2020 la 100 m spate şi medaliat cu bronz mondial în bazin scurt în 2021 în aceeaşi probă.