Mihai Trăistariu (43 de ani) reușește să se mențină în formă cu un ritual neobișnuit. Se cântărește în fiecare dimineață și este foarte atent la numărul kilogramelor, mai ales daca sunt în plus. Artistul a dezvăluit metoda prin care reușește să slăbească în timp record.
În cadrul unui interviu, Mihai Trăistariu a dezvăluit ritualul secret la care apelează atunci când vrea să scape de kilogramele în plus. Artistul a recunoscut că nu mai face sport, nu mai merge la sală, motiv pentru care a cam început să mănânce haotic. Stil de viață care, fără să-și dea seama, în timp îi afectează silueta.
Deși nu este o practică recomandată, atunci când simte că s-a pricopsit cu kilograme în plus, artistul preferă să se înfometeze și să bea multă apă. Totodată, acesta practică a adoptat-o după multe încercări de a ține diete de slăbire, însă asta nu înseamnă că poate mânca orice, oricând.
„Este destul de greu pentru că, atunci când am făcut sală, îmi era ușor. Atunci țineam regimurile care trebuiau, mă mențineam în formă. Când renunți la sală, mănânci de toate, nu te mai abți, dar eu am învățat din mers. Nu mai fac cure. Mă cântăresc în fiecare dimineață pe stomacul gol. Când simt că am crescut un kilogram, două, fac puțină foame. Nu mănânc o zi întreagă, beau apă, mi se umple stomacul cu apă și slăbesc. După trei zile, am aceeași greutate pe care o aveam înainte. Nu știu cum fac alții, dar eu așa slăbesc. Pur si simplu mă înfometez. Știu că nu e sănătos, dar altă variantă nu am găsit.
Nu vreau să țin cure de slăbit. Mănânc tot ce-mi place și am tot citit asta și la specialiștii nutriționiști că aceste cure de slăbit nu sunt sănătoase. Dacă îți e pofta de ceva, trebuie să guști puțin. De exemplu, dacă vrei ciocolată, ia o pătrățică, nu mânca toată ciocolata. Mănâncă un centimetru și ți-ai făcut pofta. Am dulceață de afine în frigider și mănânc o linguriță pe zi. Nu mănânc toată dulceața într-o zi. Dacă vreau ceva dulce, iau o linguriță de dulceață și mi-am făcut pofta, nu-mi mai trebuie nimic. Și, în acest fel, nu am cum să pun kilograme pe mine. ”, a spus Mihai Trăistariu.
Acum că a găsit propriul mod de a scăpa de grija kilogramele în plus, în prag de sărbători, Mihai Trăistariu se pregătește pentru mesele festive cu preparate tradiționale. Artistul se declară un bărbat fericit, mai ales că prietenii și cei apropiați îl răsfață cu cele mai bune mâncăruri.
Vezi și: CE MESERII NEAȘTEPTATE AU, DE FAPT, UNELE DINTRE VEDETELE DIN ROMÂNIA
În unele situații, statutul de burlac pare să-i priască. Pentru că i s-a dus vorba de bărbat singur, prietenii sunt cei care au grijă de el să nu-i lipsească o felie de cozonac ori o caserolă cu sarmale de pe masa de Crăciun.
”De Crăciun nu am o mâncare favorită. Mă adaptez în funcție de perioadă. Dacă toată lumea gătește în perioada aia anumite lucruri, le mănânc pe alea. Cum și de Paști mănânc ouă roșii, așa și de Crăciun, când se dă dezlegare, sar pe tot ce este mai bun.
Am norocul că, lăudându-mă printre prieteni că sunt singur, că nu-mi găsesc perechea, toată lumea îmi dă și îmi zic să iau ba un cozonac, ba o caserolă de sarmale, ciorbă, și uite așa mă trezesc în perioada Crăciunului că mănânc de la prieteni. Toate familiile îmi dăruiesc cu drag mâncare de Crăciun. Nu am o mâncare favorită, mănânc ce găsesc, ce-mi place și ce primesc. ”, a mai spus artistul pentru Spectacola.
Sursa foto: Instagram