Ricky Dandel, dezvaluiri neasteptate! Si-a compus aproape toate piesele in avion, pe…
Ricky Dandel ne-a povestit ca nu se plictiseste niciodata, iar viata lui inseamna muzica. “Sunt extrem de exigent fata de mine insumi si detest jumatatile de masura. Desigur, daca as avea doua inimi, amandoua ar bate pentru muzica”, ne-a spus artistul. Nu exista moment din zi in care sa nu se gandeasca la muzica, iar cele mai bune piese le-a scris in aer.
“Cu ani in urma, cand obsnuiam sa zbor frecvent cu avionul, foloseam pungile destinate raului de avion pentru a nota cate o noua compozitie. Si, sincer sa fiu, unele dintre cele mai reusite piese le-am scris intre cer si pamant. Inspiratia nu este un fenomen care poate fi dirijat sau controlat, ea este ca un fulg de nea care se topeste daca il pastrezi prea mult timp in palma. Inspiratia vine si pleaca cat ai clipi”, ne-a povestit artistul.
Se ghideaza mereu dupa reactia publicului
El ne-a mai spus ca nu se ghideaza dupa like-urile de pe facebook sau youtube, ci doar dupa reactia publicului. “Cand vezi ca la al doilea refren al pieselor noi publicul deja canta cu tine, atunci sti ca piesa ti-a reusit. Acesta este termometrul care masoara pulsul publicului chiar mai bine decat „Thumbs up” pe Facebook sau YouTube”, ne-a mai spus artistul.
De altfel, Ricky Dandel a absolvit doua facultati, Facultatea de Litere si Istorie din Sibiu si Academia de Comert la München. “Intotdeauna mi-a placut sa caut similitudini in doua fenomene aparent contradictorii. Regula de baza a creativitatii este aceea de a juxtapune doua elemente care, logic vorbind, nu au nimic in comun si de a face ceea ce altii „cu mintea intreaga” nu ar face”, ne-a mai explicat Dandel.
Debutul in muzica a fost la 14 ani
Muzica a intrat in viata lui Ricky Dandel, cand acesta era un mic copil, elev in clasa a VIII-a, cand la moda erau formatii ca The Beatles, The Rolling Stones precum si marele Elvis Presley, care era atunci o legenda vie.
“Cu atat mai mare a fost emotia si bucuria de a sta pe aceeasi scena cu idollii mei, in recital sau ca si moderator al Festivalului Cerbul de Aur, al carui prezentator am fost la cinci editii. La editia 2008 m-am bucurut sa-l admir din culise pe Elvin, fiul meu, in aceeasi postura de prezentator al prestigiosului festival. Da, acestia au fost idolii mei care au aprins in mine o pasiune, as spune chiar un foc, care pana in ziua de azi nu s-a stins”, ne-a mai povestit artistul.
“La debutul meu, la varsta de 14 ani, nu imi propusesem sa devin celebru”
In tinerete Ricky Dandel a primit cadou o chitara, care in scrut timp a devenit prietenul sau cel mai bun. “La debutul meu, la varsta de 14 ani, nu imi propusesem sa devin celebru – imi doream doar un singur lucru: sa fac muzica. Muzica a fost mereu pentru mine modul cel mai direct de a-mi exprima sentimentele, sau gandurile si totodata o modalitate de dialog cu ceilalti oameni”, ne-a mai spus Ricky Dandel.
In anii de liceu el a cantat alaturi de formatia Solaris, iar atunci in fiecare zi de joi avea cate un concert intr-o sala din Sibiu, care de fiecare data se dovedea a fi neincapatoare pentru sutele de spectatori. La 15 ani a luat trenul spre Bucuresti, pentru a canta la televiziune, iar acesta a fost inceputul unei lungi povesti care, din fericire, nu s-a sfarsit.
Fiul sau canta de la 7 ani
Elvin, fiul marelui artist Ricky Dandel, ii calca pe urma tatalui sau, el si-a inceput cariera muzicala de la o varsta foarte frageda.
“Este adevarat ca in ultimii ani am avut placerea de a inregistra mai multe piese pe care fiul meu Elvin le semneaza ca si compozitor si producator, insa ca si interpret, fiecare dintre noi are si proiectele sale muzicale individuale. Elvin nu a incercat niciodata sa-mi calce pe urme. Inca de la debutul sau la sapte ani a stiut sa-si impuna vointa si stilul sau propriu de interpretare”, ne-a spus, mandru, Ricky Dandel.
Inca de la varsta de 13 ani a participat si a fost premiat la mai multe festivaluri internationale, fiind la acea vreme cel mai tanar interpret in competitie. Iar acest lucru il face foarte fericit pe tatal sau.
“Ca parinte, nu cred ca este bine sa avem asteptari fata de copiii nostri sau sa proiectam in ei vise sau viziuni de viata proprii. Copiii sunt cel mai pretios dar pe care un cuplu si-l poate dori, insa ei nu sunt proprietatea noastra. Nu i-am nascut pentru ca ei sa ne multumeasca prin realizarile lor”, ne-a explicat Dandel.
CITESTE SI
“Mi-am planificat sa raman vesnic tanar in suflet”
Ricky Dandel a reusit sa imibine foarte bine cele doua meserii pe care le practica, cea de professor si cea de artist. “Eu personal iubesc ambele profesii la fel de mult si pot spune ca imi ofera nenumarate satisfactii. Desigur, nu traim din aer, si banii sunt un rau necesar insa consider ca omul face banii si nu banul il face pe om. Mi-am planificat sa raman vesnic tanar in suflet, sa raman curios, sensibil, sa vibrez la tot ce e frumos si sa fiu bun”, ne-a mai spus artistul. (Alex Saulea)