Ricardo Zamora, primul mare portar al fotbalului european

Ricardo Zamora Martinez este primul mare portar pe care l-a reţinut istoria fotbalului. Născut la începutul secolului XX, pe 21 ianuarie 1901, la Barcelona într-o familie de medici din generaţie în generaţie, Zamora a fost atras de sport, în general, şi de fotbal, în special. În 1916, la doar 15 ani, era deja un uriaş: avea 1,85 metri înălţime, mâini lungi şi puternice, o coordonare excelentă a mişcărilor şi reacţii excelente.

Ricardo Zamora a jucat la Espanyol până în 1919, cucerind şi un titlu de campion al Catalunyei în 1918. Însă, o ceartă cu unul dintre directorii clubului avea să-i aducă plecarea la cea mai importantă echipă a Catalunyei, FC Barcelona. Timp de trei ani, Zamora a fost o figură emblematică în lotul Barcei, alături de bunul său prieten, legendarul Josep Samitier, iar în această perioadă a obţinut trei trofee de campion al Catalunyei şi două Cupe ale Regelui Spaniei.

Zamora a ajuns rapid şi în atenţia naţionalei Spaniei, unde a debutat la doar 19 ani în meciul contra Danemarcei, disputat pe 28 august 1920 la Jocurile Olimpice de la Anvers, şi câştigat de iberici cu 1-0.

De la FC Barcelona, Ricardo Zamora a făcut iarăşi cale întoarsă spre Espanyol în 1922, unde a mai evoluat încă opt ani, timp în care a mai ieşit o dată campion al Catalunyei şi a cucerit prima Copa del Rey din istoria clubului. În 1930, Zamora trecea la Real Madrid, devenind primul jucător de după Primul Război Mondial care evoluează pentru cele mai impunătoare grupări ale Spaniei. Până la el, doar alţi cinci fotbalişti îşi mai trecuseră în CV şi Barca şi Realul, între 1902 şi 1913!

La Madrid, şi-a mai trecut în palmares două titluri de campion al Spaniei şi două cupe, ultima cucerită în 1936, în preajma izbucnirii Războiului Civil, chiar după o finală cu Barcelona, câştigată cu 2-1.

În 1934, naţionala Spaniei a participat pentru prima dată la Campionatul Mondial, care a avut loc în Italia, iar Zamora a fost unul dintre cei mai buni portari ai turneului, alături de Frantisek Planicka. Asta deşi echipa sa a părăsit competiţia încă din sferturile de finală, eliminată de ţara gazdă, Italia, care avea să şi cucerească trofeul Jules Rimet. Ricardo a impresionat în partida cu squadra azzurra, la care a asistat şi Mussolini. La scorul de 1-1, Zamora a parat o lovitură de la 11 m, iar cum în prelungiri scorul a rămas nemodificat, conform regulamentului de atunci, meciul a trebuit să se rejoace. Dar Zamora, care s-a ciocnit în primul meci cu unul din jucătorii italieni şi a fost lovit puternic la un ochi, n-a mai putut evolua şi spaniolii au pierdut cu 1-0.

În total, Zamora a jucat pentru naţionala Spaniei în 46 de meciuri, iar în 20 dintre ele nu a primit gol. Supranumit El Divino, Ricardo Zamora a intrat în istorie şi prin vestimentaţia sa de pe teren, cu acea şapcă nelipsită de pe cap şi un pulover tras pe gât, despre care spunea că îl protejează de soare, dar şi de adversari. În perioada în care Ricardo apăra, în Spania circula o expresie celebră: „Există doar doi portari, Sfântul Petru în Rai şi Zamora pe Pământ!”

În 1936, la începutul Războiului Civil, cotidianul ABC lansase zvonul că Zamora ar fi fost ucis de republicani, fapt speculat imediat de naţionalişti, care au folosit această ştire ca propagandă. Însă, el era teafăr şi nevătămat!

Pentru tot ceea ce a însemnat în fotbalul spaniol, în fiecare sezon, cotidianul Marca oferă din 1959 încoace, în memoria sa, trofeul Zamora celui mai bun portar din Primera şi Segunda Division. Pentru a primi această distincţie, fiecare goalkeeper trebuie să fi disputat măcar 18 partide în campionat, iar cel care are cea mai mică medie între numărul jocurilor bifate şi cel al golurilor încasate este considerat câştigător. Astfel, numele lui Ricardo Zamora rămâne în atenţia spaniolilor săptămână de săptămână şi la peste trei decenii de la dispariţia sa, în 1978.