Tragedia de la Caracal a îngrozit și îndurerat o țară întreagă. Dispariția Alexandrei și a Luizei, dar și faptul că Gheorghe Dincă încearcă să ofere piste eronate anchetatorilor, a creat o întreagă revoltă. Oasele găsite în casa criminalului au fost duse la IML, iar specialiștii au demarat testele antropologice.
La o primă evaluare pare că oasele calcinate, extrem de mici, sunt de proveniență umană. Legiștii de la IML ”Mina Minovici” specializați în antropologie au pus fragmentele osoase la curățat, în recipiente speciale, într-o substanță dură.
”Fragmentele osoase par a fi umane, dar nu ne putem pronunța înainte de a avea rezultatele testelor de laborator. Acum se lucrează, suntem într-o primă etapă. După ce oasele, care sunt extrem de mici, nu mai mari de câțiva centimetri, vor fi curățate printr-o tehnică de laborator care distruge anumite impurități, acestea vor fi supuse testelor ADN. Bineînțeles, dacă va rămâne destul material genetic. Noi sperăm să avem din ce să facem testele genetice pentru stabilirea ADN-ului și, implicit, a identității victimei sau a victimelor”, au dezvăluit surse medicale pentru Libertatea.ro.
Gheorghe Dincă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, prin decizia magistraţilor Tribunalului Dolj. Bărbatul de 66 de ani a recunoscut cele două crime după ce, duminică dimineață, legiștii au confirmat suspiciunea anchetatorilor, după primele rezultate ADN: oasele găsite în curtea lui sunt de om. Gheorghe Dincă a recunoscut în fața procurorilor că a ucis-o pe Luiza în ziua în care a răpit-o, în luna aprilie, potrivit unor noi date din anchetă. De asemenea, probele arată că a ucis-o și incinerat-o pe Alexandra chiar în curtea casei sale. Bărbatul a recunoscut, la audieri, că a omorât-o pe fată imediat ce și-a dat seama că aceasta sunase după ajutor.
Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercurea trecută, în 24 iulie, iar joi fata a sunat de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că a fost sechestrată și violată. Polițiștii au avut nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.
În luna aprilie a acestui an, Luiza Mihaela Melencu, din județul Dolj, a dispărut în condiții similare: a luat o mașină la ocazie. După ce a apărut cazul Alexandrei, au început bănuielile că ea a fost o altă victimă a lui Gheorghe Dincă.