Astăzi, 3 iunie, este încă o zi de foc pentru absolvenții de liceu. În perioada 26 – 29 iunie 2023 au susținut probele scrise la BAC, iar azi o să afle rezultatele. Peste 130.000 de absolvenți ai promoției 2023, dar și câțiva din promoții anterioare sunt încercați de emoții puternice. Rezultatele vor fi afișate pe platforma edu.ro, iar elevii le pot afla doar pe baza codului unic primit. Ce pot face, însă, cei care au pierdut codul?
Și în acest an o mulțime de elevi au trebuit să treacă prin ceea ce se numește generic examenul maturității. Zilele trecute au fost susținute probele orale și scrise, la materiile obligatorii și specifice fiecărui profil în parte, iar acum a venit momentul aflării rezultatelor. Cei peste 130.000 de absolvenți care au susținut examenul de BAC o să afle cum s-au descurcat și dacă au promovat sau nu.
(CITEȘTE ȘI: AM FĂCUT CALCULUL! CÂȚI BANI PRIMEȘTE UN PROFESOR PENTRU FIECARE LUCRARE CORECTATĂ LA BACALAUREAT 2023)
Cei care sunt nerăbdători să afle rezultatele trebuie să știe că metoda cea mai rapidă este cea din mediul online. Notele obținute se vor afișa, prima dată, pe platforma edu.ro. Însă pentru a putea afla ce notă a obținut un elev este necesar cunoașterea codului alocat acestuia. Pentru cei care știu codul, lucrurile sunt simple.
Trebuie să acceseze pagina dedicată rezultatelor de pe site-ul Ministerului Educației. Mai apoi să selecteze județul în care elevul a susținut examenul. De aici o să fie redirecționați către altă pagină, unde vor trebui să aleagă opțiunea „Lista candidaților din JUDEȚUL SELECTAT ordonați după cod”. În căsuța de „Căutare” se introduce codul candidatului și rezultatele sunt afișate.
Însă, această variantă rapidă de a afla rezultatele de la BAC nu este disponibilă și pentru cei care au uitat codul unic primit. În cazul acestora, pentru a afla notele luate se aplică metoda clasică. Elevii trebuie să se deplaseze la unitatea de învățământ, iar de aici pot afla și codul ce le-a fost repartizat, dar și rezultatele.
(VEZI ȘI: SCANDAL LA BAC! ZECI DE ELEVI AU FOST ELIMINAȚI DIN EXAMENUL LA LIMBA ROMÂNĂ)
Elevii care sunt nemulțumiți de notele pe care o să le afle astăzi mai au, încă, o șansă. Ei pot depune contestație, iar, în acest caz, rezultatul final o să îl afle în data de 7 iulie. De menționat este faptul că rezultatele obținute în urma contestațiilor sunt definitive și nu se mai pot modifica.
Pentru ca absolvenții de liceu să treacă examenul maturității este nevoie să îndeplinească trei aspecte:
Cei care nu vor reuși să obțină note de trecere în această sesiune mai au o șansă în sesiunea din august, al cărei calendar îl prezentăm mai jos: