Peste 60 la suta dintre candidatii la proba orala la limba romana, adica 96.973, au obtinut certificat de utilizator experimentat, 40.157, respectiv 25,15 la suta, sunt utilizatori avansati, iar 19.021, reprezentand 11,91 la suta dintre cei care au sustinut proba, sunt de nivel mediu.
La prima proba a examenului de bacalaureat, cea de evaluare a competentelor de comunicare in limba romana (proba A), sustinuta in perioada 11-13 iunie, au participat 159.641 de elevi, 19 dintre acestia (0,01 la suta) fiind eliminati din examen pentru tentative de frauda, iar 3.471 (2,17 la suta) au absentat, potrivit datelor transmise Ministerului Educatiei de catre inspectoratele scolare judetene.
Cei mai multi candidati au fost in Bucuresti (16.363) si judetele Suceava (6.096), Bihor (5.777) si Constanta (5.754).
Dintre cei 159.622 de candidati evaluati la proba orala la limba romana, 96.973 (60,74 la suta) au obtinut certificat de utilizator experimentat, 40.157 (25,15 la suta) au fost evaluati ca fiind utilizatori avansati, iar 19.021 (11,91 la suta) au primit certificat de utilizator de nivel mediu.
Cei mai multi candidati care au obtinut certificat de utilizator experimentat sunt in judetele Prahova (75,16%), Brasov (73,73%) si Braila (73%). Judetele in care procentul candidatilor evaluati ca utilizatori experimentati este sub 40 sunt: Harghita (38,23%), Covasna (33,92%) si Ilfov (31,15%).