Rezultate BAC 2017 Bistriţa Năsăud EDU.ro. Ce note s-au luat
Rezultate BAC 2017 Bistriţa Năsăud EDU.ro. Peste 120.000 de absolvenţi de liceu aşteaptă acum rezultate BAC 2017. Afişarea rezultatelor se face pe 5 iulie, până la ora 16.00. Foarte important este de ştiut şi că se pot depune contestaţiile în aceeaşi zi.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 10 iulie. Mai trebuie precizat şi că BAC 2017 vine cu o noutate. Cei care vor solicita reevaluarea lucrării vor putea avea nota modificată, în plus sau în minus, şi cu 0.10 şi cu 0,50 de puncte, iar nota finală va rămâne cea de la contestaţii, potrivit ultimului ordin de ministru.
Rezultate BAC 2017 Bistriţa Năsăud EDU.ro. În anii trecuţi, contestaţia era admisă doar în condiţiile în care diferenţa dintre nota iniţială şi nota de la contestaţie era mai mare de un punct.
Rezultate BAC 2017 Bistriţa Năsăud EDU.ro. Proba la Limba şi Literatura Română
Rezultate BAC 2017 Bistriţa Năsăud EDU.ro. La prima probă, Limba şi Literatura Română, rata de participare a fost de 96,62%. Cifrele sunt asemănătoare cu cele din 2016, când au fost prezenţi la prima sesiune 96,12% din cei care s-au înscris. Anul acesta, dintre cei 124.425 de candidaţi, s-au prezentat 120.220. Au absentat 4.150 de candidaţi, iar 55 au fost eliminaţi pentru că au încercat, prin diverse metode, să fraudeze examenul.
Subiectele BAC 2017 la Limba şi Literatura română nu au fost dificile, potrivit elevilor. Atât absolveţii de liceu care au studiat la profilul Real, cât şi cei care au studiat la profilul Uman, au avut poezia lirică. A fost vorba de un text la prima vedere. Însă, un subiect care le-a dat mai multe bătăi de cap elevilor care au dat BAC 2017 a fost cel în care au avut de tratat genul epic.
Mai exact, cei de la profilul Real au avut de caracterizat un personaj dintr-o operă narativă scrisă de Ioan Slavici sau de Liviu Rebreanu. Celor de la profilul uman li s-a cerut să descrie relaţia dintre două personaje dintr-o naraţiune a lui Marin Preda.
Rezultate BAC 2017 Bistriţa Năsăud EDU.ro. După examenul la Limba şi Literatura română a urma proba la Limba şi Literatura Maternă. Aceasta s-a desfăşurat marţea trecută. S-au prezenta 6.338 de candidaţi din cei 6.457 care s-au înscris. Un singur candidat a fost eliminat din examen.
Rezultate BAC 2017 Bistriţa Năsăud EDU.ro. Proba obligatorie a profilului
Rezultate BAC 2017 Bistriţa Năsăud EDU.ro. A urma proba obligatorie a profilului, la Matematică sau Istorie. Din cei 125.092 de candidaţi, câţi s-au înscris, au fost la examen 120.089 candidaţi. În total, 5.003 candidaţi au absentat, iar 38 de elevi au fost eliminaţi pentru că au încercat să fraudeze.
Cei care au dat examenul de Bacalaureat 2017 la Matematică au avut de rezolvat exerciţii cu progresii aritmetice, relaţiile lui Viete, multipli de 15, puncte colinare, determinant şi sinus, matrice şi polinom, funcţii şi integrale.
În ceea ce îi priveşte pe cei care au dat BAC 2017 la Istorie, aceştia au avut de argumentat printr-un fapt istoric faptul că România a participat la criza orientală. De asemenea, au mai avut de scris şi un eseu despre România perioada postbelică.
Rezultate BAC 2017 Bistriţa Năsăud EDU.ro. Proba la alegere
Rezultate BAC 2017 Bistriţa Năsăud EDU.ro. Liceenii au susţinut proba scrisă la alegere a profilului pe 30 iunie. Cei care au urmat profilul uman au dat examen la Geografie, Economie, Filosofie, Logică, Sociologie, Psihologie, iar cei de la real, la Anatomie, Biologie, Chimie, Fizică, Informatică.
Dintre cei 127.035 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 10 discipline (Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică şi argumentare, Sociologie şi Psihologie), s-au prezentat 121.765 de candidaţi. 5.233 de candidaţi au absentat, iar 37 au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.