Revolte în Franța după ce poliția a împușcat un tânăr de 17 ani. Președintele Macron petrecea cu Elton John în acest timp
Un polițist din Franța a împușcat un șofer de 17 ani, în timpul unui control în trafic. Omul legii este acuzat de „omucidere voluntară”, după ce i-a furat lui Nahel dreptul la viață. După uciderea băiatului a pornit o revoltă uriașă în suburbiile din Paris.
Timp de două zile, protestatarii au făcut ravagii în suburbiile Parisului, după moartea unui șofer de 17 ani. Nahel a fost împușcat de un polițist francez, în timpul unui control în trafic. Băiatul de 17 ani s-ar fi opus cerințelor omului legii, iar cel din urmă i-a luat viața. Crima a fost filmată, iar imaginile au stârnit revoltă în rândul apropiaților lui și nu numai. După acest incident, mii de oameni au ieșit în stradă, au incendiat mașini și clădiri.
De unde a pornit revolta francezilor
Nenorocirea a avut loc, marți dimineață. Surse din poliție susțineau, inițial, că un autoturism ar fi lovit doi motocicliști polițiști și de aici a pornit și reacția omului legii, care l-a împușcat pe Nahel. Doar că, un filmuleț controversat a început să circule în mediul online, în care se vedea clar cum unul dintre cei doi poliţişti l-a ţinut pe şofer sub ameninţarea armei, apoi a tras de la mică distanţă când maşina a repornit, relatează Agerpres. În clipul video care circulă pe rețelele de socializare se poate auzi „o să fii împuşcat în cap”, fără a fi clar cine a rostit aceste cuvinte. Autoturismul în care se afla băiatul s-a izbit de un stâlp apoi, el fiind găsit fără suflare.
Moartea adolescentului a stârnit furie printre locuitorii din Nanterre. Autoritățile au raportat „mişcări sporadice” în mai multe districte. La începutul serii, după ce s-a aflat de moartea băiatului, a pornit o revoltă de zile mari în suburbiile capitalei Franței. S-au incendiat mașini și clădiri, în semn de protest față de tânărul ucis de un polițist. Autoritățile franceze au arestat 15 persoane într-un timp foarte scurt. Bineînțeles, intervenția polițiștilor a continuat.
Polițistul suspect, plasat în arest
Autoritățile au deschis o anchetă în cazul tânărului mort, pentru refuz de a se conforma în timpul unui control în trafic şi pentru tentativă de omor voluntar asupra unei persoane care deţine autoritate publică. Primarul din Nanterre, Patrick Jarry, s-a arătat „şocat” de videoclipul în care se poate observa crima.
„Pedeapsa cu moartea nu mai există în Franţa. Niciun poliţist nu are dreptul de a ucide decât în caz de autoapărare”, a scris pe Twitter liderului stângii radicale La France insoumise, Jean-Luc Melenchon, care a apreciat că poliţia ar trebui „restructurată în întregime”. Ministrul de Interne, Gerald Darmanin, a vorbit despre ‘imagini extrem de şocante”.”Fie ca o justiţie demnă de acest nume să onoreze memoria acestui copil”, este mesajul scris de actorul francez Omar Sy pe Twitter. În anul 2022, au fost înregistrate 13 decese în urma refuzurilor de a se conforma în timpul controalelor rutiere.
În timpul protestelor, Emanuel Macron a fost filmat, miercuri seara, la Accor Arena din Paris, la un concert de-al lui Elton Jhon. Asta se întâmpla în momentele de haos care aveau loc în orașul pe care el îl conduce. Un tânăr de 17 ani fusese împușcat mortal de un polițist, iar suburbiile Parisului erau devastate. Președintele francez a fost fotografiat la braț cu legendarul artist în vârstă de 76 de ani – căruia i-a acordat distincția Legiunea de Onoare a Franței.