Revoltător! Una dintre victimele călăului din Caracal nu a fost localizată de STS, deși a sunat de trei ori la 112 și a vorbit timp de 20 de minute

Publicat: 26/07/2019 | 16:48

Apar detalii șocante din ancheta unui caz care a cutremurat România! Un pensionar din Caracal a fost reținut după ce în curtea lui au fost găsite rămășitele umane a două adolescente care au fost luate de el la ocazie. Una dintre victime a sunat după ajutor, însă STS nu a reulit să le localizeze din motive rămase încă incerte. 

Alexandra Măceşanu, adolescenta de 15 ani dispărută miercuri după ce s-a urcat într-o maşină de ocazie, a sunat de trei ori la 112, cerând ajutorul. Mai mult, fata ar fi vorbit timp de 20 de dând detalii despre locul unde se află, pentru a putea fi localizată. (Citește și AMĂNUNTE DE ULTIMĂ ORĂ DESPRE MECANICUL AUTO SUSPECTAT CĂ A TRANȘAT DOUĂ ELEVE. BUCĂȚI DE CARNE GĂSITE ÎN CONGELATORUL LUI ȘI… )

STS, însă, nu a reuşit să localizeze corect apelul.

A fost un apel de la fata dispărută pe 24, ieri, cei de la STS ne-au transmis trei locaţii greşite. Au mers cei de la IPJ Olt acolo şi nu au găsit nimic. Cei de la Dolj care se aflau în zonă s-au implicat cu ce aveau. Aşa au ajuns în zona locaţiei respective şi au văzut o maşină care fusese de câteva ori pe imagini. La şase dimineaţa au făcut percheziţiile şi au găsit într-un butoi mai multe rămăşiţe umane cu nişte inele, bijuterii. Rămăşiţele vor fi expertizate„, a declarat Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a explicat de de ce nu a fost identificată locaţia fetei.

Referitor la cazul aflat în discuție, către numărul de urgență 112 au fost inițiate 3 apeluri la 112:

Primul apel a fost preluat de operatorul 112, la ora 11:05:07

– 11:05:41: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției

– 11:05.52: apelanta a deconectat apelul cu operatorul 112

– 11:06:55: dispecerul Poliției a preluat cazul de la operatorul 112, apelanta nemaifiind în convorbire;

Al doilea apel a fost preluat de operatorul 112, la ora 11:06:25

– 11:06:55: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției

– 11:07:53: dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;

Pe timpul discuției cu dispecerul de la Poliție, apelanta nu a reușit să furnizeze date privind adresa/locația în care se află, dar a furnizat o adresă de pe o carte de vizită pe care o găsise în locația în care se afla. Apelanta a menționat că nu știe dacă adresa de pe cartea de vizită este cea în care se află la momentul apelului.

Al treilea apel a fost preluat de operatorul 112 la ora 11:12:36

– 11:12:43: operatorul 112 a apelat dispeceratul Poliției

– 11:12:51: : dispecerul Poliției a preluat apelul, fiind în legătură directă cu apelanta;

Ulterior, pentru a obține informații suplimentare referitor la locul în care se afla apelanta, operatorul 112 a încercat de nouă ori să reapeleze numărul de pe care s-a efectuat apelul, la toate aceste apeluri intrând mesageria vocală.

STS nu identifică locul telefonului și nici celula operatorului de telefonie prin care se efectuează apelul. Toate aceste informații sunt furnizate de către furnizorul reţelei publice mobile de telefonie la iniţierea apelului, sub forma unor sectoare de cerc și sunt disponibile la nivelul operatorilor și dispecerilor implicați în gestionarea cazului”, transmite STS.