Cristina Șișcanu a părăsit “Survivor România”, după ce colegii ei din echipa Faimoșii au propus-o spre eliminare alături de Elena Ionescu și Asiana Peng. Revenită în țară, soția lui Mădălin Ionescu a publicat un clip de Instagram unde a vorbit despre experiența pe care a trăit-o în Republica Dominicană, făcând, totodată, referire și la disputele pe care le-a avut pe parcursul show-ului.
“A început nebunia cu Augustin Viziru care s-a accidentat, le-am atras atenția războinicilor care râdeau și nu empatizau cu problema lui Augustin. El urla de durere. A pățit o fractură musculară, iar razboinicii erau neinteresați. Andi era foarte ironic și arogant, lucruri de genul acesta. Mi s-a părut un lucru uman să le atrag atenția. Nu înțeleg de ce am fost criticată.
Nu înțeleg de unde e acest val de critici. Eu le-am vorbit frumos. Acest băiat Andi, am înțeles că este foarte cunoscut din niște show-uri matrimoniale, am înțeles că a făcut și videochat. Treaba lui. Dar când mi-a zis dacă vreau să mă bage și pe mine la un show matrimonial, mi s-a părut așa de prost gust. Eu i-am zis «poftim educație». Eu nu sunt genul de femeie cu care are el legătură, sunt căsătorită și am copii”, a spus Cristina Șișcanu pe Instagram.
Soția lui Mădălin Ionescu a dezvăluit ce s-a întâmplat în cadrul duelului cu Lola, pe durata căruia s-a simțit nedreptățită.
„Voi vedeți că adversara mă apucă de mâini, mă imobilizează și tot pe mine mă certați că nu am continuat jocul. Ea e lipsită de fair-play. E normal că nu vreau să continui jocul. Durata jocului dintre mine și ea a fost imensă și nu s-a dat pe post totul. În acel moment când Lola mi-a imobilizat mâinile a mai dat dovadă de fair play? Fata și-a ridicat masca așa ușor și venea spre mine să-mi ia steagul. Organizatorii au sesizat că ea mă vede, că noi eram legate la ochi.
După ce ne punea masca noi nu mai aveam voie să o atingem, dar ea tot o atingea cu degetul și o împingea. Echipa mea a văzut asta, dar nu s-a dat la tv. Au oprit jocul, i s-a spus să nu mai facă așa, iar ea tot îndrăznește să nu facă un moment de fair play și mă imobilizează de mâini. Nu e firesc să nu mai vreau să continui jocul? Nu am greșit cu nimic. M-ați acuzat de ce nu am dat mâna cu Lola. Eu dau mâna cu oamenii fair play”, a mai spus fosta concurentă de la “Survivor România”.
“În seara în care am fost eliminată, mi s-a reproșat de ce nu m-am întors să vorbesc cu Războinicii, ba da, am făcut-o, le-am zis succes, dar a fost tăiat la montaj. Chiar o concurentă a zis că le-am zis baftă războinicilor. Încă un lucru, de ce mă mișcam greu pe traseu, eu eram foarte atentă să nu mă accidentez. Nu puteam permite să mă accidentez. Am avut o entorsă și nu voiam să mă mai accidentez. E foarte periculos. M-am protejat. Nu am tras mai mult din această cauză. Noi nu am avut toate detaliile despre cum va fi acest proiect. Am acceptat această provocare și nu-mi pare rău. Noi nu știam ce face în câteva ore sau mâine. Ăsta e farmecul”, a încheiat soția lui Mădălin Ionescu.