Revenire bombă în televiziune. Fosta iubită a lui Smiley a fost distribuită într-un serial de la Antena 1

Publicat: 31/01/2024 | 16:26
Smiley/ Sursa foto: Instagram

Noul an aduce vești bombă în televiziune! Fosta iubită a lui Smiley revine pe micile ecrane. Frumoasa actriță tocmai a fost distribuită într-un serial difuzat pe Antena 1. Când va putea fi văzută de către telespectatori?

Laura Cosoi, căci despre este vorba, a primit un rol în serialul de comedie Bravo, tată!. Actrița în vârstă de 42 de ani este extrem de fericită. Și-a dorit să revină pe micile ecrane și iată că telespectatorii o vor putea vedea din nou la televizor. Vedeta va interpreta personajul Letiţia, despre care spune că „este o femeie captivantă, orientată spre spiritualitate, spre lumea energiilor, care sunt, acum, foarte la modă”.

Citește și: LAURA COSOI NU A MAI FĂCUT ASTA DE CINCI ANI! IPOSTAZA INEDITĂ ÎN CARE S-A TREZIT VEDETA: „NU ÎMI AMINTESC SĂ FI TRĂIT ASTA”

Când va putea fi văzută Laura Cosoi în serialul de la Antena 1

Bravo, tată! este un serial de comedie care îi are în rolurile principale pe Răzvan Fodor, Liviu Vârciu, Cosmin Natanticu şi Ştefan Pavel. Producția prezintă povestea a patru tătici care provin din lumi diferite, dar care se împrietenesc prin intermediul copiilor.

Laura Cosoi, în serialul Bravo, tată!/ Sursa foto: Instagram

Comedia revine pe micile ecrane cu cel de-al doilea sezon în data de 18 februarie. Atunci va putea fi văzută pe Antena 1 și Laura Cosoi, care va interpreta rolul Letiției. Actrița a mărturisit că și-a dorit foarte mult să revină în televiziune pentru că îi era dor de aceste apariții. În plus, a fost bucuroasă să se revadă cu mulți colegi de platou.

„Mi am dorit foarte mult să revin în proiectele de televiziune, mi-a fost foarte dor, în special, de aparițiile într-un serial și m-am bucurat atunci când am primit invitația de a participa la castingul pentru Bravo, tată! și că s-au gândit că mă potrivesc în această formulă.

Reîntâlnirea cu ai mei colegi de platou a fost una foarte dragă, pentru că, în mare parte, îi știam pe toți, am mai lucrat împreună și sunt toți oameni tare faini. De cele mai multe ori, zilele de filmare sunt încărcate cu mult umor, râdem destul de mult și în afara momentelor de filmare și mă consider foarte norocoasă că pot să-mi exercit meseria.”, a spus Laura Cosoi pe Instagram.

Actrița a trecut printr-o perioadă extrem de grea, după ce la finalul anului 2023 mama ei s-a stins din viață. Totuși, destinul i-a și zâmbit atât pe plan personal, cât și profesional. Laura Cosoi are multe motive de bucurie. Pe lângă rolul primit în serialul de comedie Bravo, tată!, vedeta este fericită și pentru că va devenit mamă pentru a patra oară. Mai mult decât atât, a dezvăluit că a aflat deja și sexul bebelușului.

Citește și: ŢI SE RUPE SUFLETUL! CE A GĂSIT LAURA COSOI ÎN CASA MAMEI SALE, ASCUNS ÎNTR-O CARTE DIN BIBLIOTECĂ