Canada nu a fost grea pentru Doroftei, adevărata ”provocare” o reprezinta fiica lui. Vanessa este ilegal de frumoasă

Publicat: 11/09/2024 | 19:22

După cinci ani petrecuți cu familia în Canada, Leonard Doroftei a revenit în România și anunță că e pus pe fapte mari! Vrea să pună bazele unei săli unde să antreneze viitorii campioni la box.  CANCAN.RO a stat de vorbă cu fostul campion mondial la profesioniști, care nu își ascunde nici bucuria pentru succesele copiilor săi. Ca să nu mai punem la socoteală că frumusețea fiicei lui rivalizează lejer cu grația unui model de succes! Asta îi dă, însă, bătăi de cap serioase…

Leonard Doroftei spune că i-a fost dor de România în tot timpul în care a fost departe de țară și își laudă familia, pe soția sa și pe cei trei copii care l-au susținut necondiționat în toți acești ani. Leonard are doi băieți și o fată și e mândru de ei. Despre Vanessa, superba lui fiică în vârstă de 21 de ani, spune că e fericită, are planuri mari de viitor și toată susținerea părinților.

Cu ce planuri v-ați întors în România? Ne puteți spune unde locuiți acum?

Sunt în București în perioada asta. Doi copii s-au întors, urmează cel de-al treilea.

A fost decizia familiei și am revenit. Vreau să fac ce știu, să fac toată viața. Adică box. O să antrenez copii, îmi voi deschide o sală mica în București. O să vedem mai departe ce putem face.

În Canada, dorul de casă a fost momentul cel mai greu. În rest, ce aș putea să spun, am fost cu familia, am făcut box, am revăzut prieteni, locuri, m-am descurcat.

Citeste si: Adevăratul motiv pentru care Leonard Doroftei a părăsit România și s-a mutat în Canada. Ireal prin ce a trecut: ”M-au vândut!”

Doroftei: ”Nu au fost discuții din cauza banilor”

Mutarea în Canada a afectat relația cu membrii familiei dumneavoastră?

Doamne ferește! Asta arată că suntem o familie, că am fost uniți. Copiii au venit după mine, au înțeles că vreau să fac o schimbare și am făcut-o. M-au susținut. Dacă ei au hotărât să ne întoarcem aici, acum mutăm tabăra!

Ați avut discuții legate de bani?

Nu au fost discuții din cauza banilor, de ce? Am trăit foarte bine. A fost bine, problemele financiare nu au fost în Canada.

Ne puteți spune de la ce pornesc discuțiile în cuplu? Dumneavoastră aveți și o experiență de viață, nu doar sportivă…

Am 30 de ani de căsnicie și încă suntem împreună. Și nu pot să spun că a fost mereu cu bani, sau… Noi ne iubim, la noi în familie nu sunt discuții. Ne iubim, ne respectăm și ne acceptăm așa cum suntem.

Leonard Doroftei, în Canada/ Foto: Facebook

Vanessa își ascultă mama când vine vorba de relații

Știu că aveți o fiică superbă. Ce planuri de viitor are? I s-a propus să fie model? Bănuiesc că e curtată de băieți. Dumneavoastră sigur știți asta…

Cel mai bine o întrebi pe ea dacă i s-a propus să fie model, sau pe mama ei. E tânără, are o viață în față și poate să facă ce vrea. Noi suntem lângă ea și o susținem. Căci asta înseamnă familia, nu?

Știi cum e, ai pușca în dulap! S-au schimbat vremurile acum, nu poți să le spui la copii ce să facă…Ei știu cel mai bine. Atâta timp cât ea e fericită… E fericită, are proiecte pentru viitor, Doamne ajută!

Un sfat i-ați dat în ceea ce privește relațiile ei cu băieții?

Să știi că lucrurile astea le vorbește cu mama ei, nu cu mine.

Am copii cuminți, mulțumesc lui Dumnezeu! Nu mai sunt niște copii, sunt  mari, deci nu pot să le mai spun eu ce să facă. Corect? Tu la 21 de ani ce făceai?

Tinerii de azi pun preț pe haine scumpe, accesorii de firmă. La dumneavoastră în familie cum e?

Treaba lor, atâta timp cât muncesc și au banii lor pot să își cumpere ce vor, nu? Cine e harnic și muncește are tot ce vrea. S-a dus cu vorba asta, a fost odată, da…

E adevărat că unul dintre cei doi băieți ai dumneavoastră a ajuns la un moment dat milionar, cum a apărut în presă?

Come on, come on, poate știu ei ceva și nu știu eu! Cine nu și-ar dori să ajungă copilul lui milionar, dar sunt multe investiții, nu poți să trăiești chiar așa de ușor. Trebuie timp, e nevoie de durată, sau se poate să devii milionar peste noapte… mai greu.

Doroftei este mândru de familia lui

Cât de mândru sunteți de copiii dumneavoastră?

De copiii mei, ca orice părinte sunt și voi fi mândru de ei până în ultima zi. Sunt copiii mei, am trăit împreună cu ei, chiar suntem o familie. Mi-au demonstrat asta, când am avut nevoie de ei au venit cu mine, m-au susținut tot timpul.Au fost alături de mine. Așa cum și eu am luat decizia de a mă întoarce acasă să fim împreună din nou. Să fim o gașcă!

Ne puteți spune câți bani ați pierdut în România înainte de a pleca în Canada?

Sala pe care o voi face de box cu copii nu va avea vreo legătură cu federația de box. De când m-am întors în țară nu am vorbit cu nimeni de la federație și asta nu pentru că am vreo părere proastă de FR Box. Oamenii își fac treaba, dar eu văd ce probleme sunt, cum se comportă oamenii. Nu contează câți bani am pierdut eu în România înainte de a pleca din țară și câți bani am câștigat în Canada, contează că voi deschide o sală de box pentru copii în București cât de curând.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.