Florin Zamfirescu nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este unul dintre marii actori ai României, însă de ceva timp s-a retras din lumina reflectoarelor. Acum, la 74 de ani, acesta a renunțat la agitația urbană și s-a retras la țară. Actorul trăiește la casă, alături de soția sa și se bucură din plin de viața în aer liber. Mai mult, acesta și-a descoperit pasiunea pentru munca pământului și are o grădină impresionantă, din care hrănește mai multe familii din sat.
De ani de zile, Florin Zamfirescu visa la o casă la țară, cu grădină și curte, iar de ceva timp dorința i s-a îndeplinit. Actorul s-a mutat la țară alături de partenera sa de viață, Daciana Toma, și trăiește o viață liniștită, departe de agitația urbană. Acum, celebrul actor s-a transformat în grădinar și este cât se poate de mândru de grădina sa. Recent, Florin Zamfirescu a făcut câteva dezvăluiri despre viața pe care o duce și a dat tot din casă.
(CITEȘTE ȘI: DE CE NU VREA FLORIN ZAMFIRESCU SĂ SE CĂSĂTOREASCĂ CU DACIANA TOMA. ACTORUL A SPUS TOT: ”NU SUNT CE TREBUIE PENTRU MINE”)
Așa cum spuneam, Florin Zamfirescu trăiește acum o viața liniștită la țară, iar principala lui ocupație este gardină sa. Actorul și partenera sa cultivă fructe și legume, iar recoltele lor sunt destul de generoase.
Florin Zamfirescu este mândru de gospodăria sa, iar din roadele lui dă și altora. Acesta a povestit că anul trecut a hrănit șase familii cu produsele din curtea lui, iar asta îi aduce satisfacție.
„Am trăit la curte și de la 18 ani încolo am intrat în mediul citadin și m-am chinuit la blocuri, la garsoniere, până când am reușit să scap. Am un prieten care mă ajută, am udătură la picătură, am un acoperiș pentru ploile acide, care înnegresc roșiile. E un acoperiș, dar nu e seră. Am avut anul trecut niște roșii foarte mari.
Cred că trei tone de roșii am avut. Am dat la toți vecinii. Grădina mea nu este mare, are 180 mp. Dar această grădină hrănește cinci familii. Pe mine, pe vecinul care se ocupă mai mult de ea, dar el are două familii, iar eu am și eu două. Deci hrănește șase familii, de fapt. Am chemat vecinii să vină să ia roșii și nu se cunoștea că au luat”, a declarat Florin Zamfirescu, potrivit viva.ro.
Toate legumele din grădina lui Florin Zamfirescu sunt transformate de partenera acestuia în preparate delicioase, cu care actorul se delectează. Din meniul zilnic nu lipsesc niciodată ciorbele, iar masa este plină aproape numai de legume. Din cauza problemelor de sănătate, actorul ține un regim special, așa că a scos din alimentația sa carnea, lactatele și alcoolul.
„Mai țin regim, că este mai sănătos. Sunt în grija soției. Am colesterol, tensiune oscilantă… Face ciorbe multe, delicioase, dar consumăm destul de puțină carne. Nu prea ne mai place carnea. Mie nu îmi mai place carnea. Îmi plac cartofii prăjiți sau copți.
Eu nu mai consum lactate deloc. Unt, smântână, lapte, brânză, nimic… Am renunțat la lactate și la alcool, cu toate că eu nu prea am băut. Am descoperit că dacă beau un pahar de vin pe săptămână e foarte sănătos, dar atât”, a mai spus Florin Zamfirescu.