Un bărbat din Ploiești a ajuns pe mâna poliției după ce a jefuit o prostituată din oraș. Cazul a atras atenția multor persoane, după ce s-au aflat mai multe detalii despre incident.
Femeia în cauză a avut parte de o experiență pe care, cu siguranță, nu o va uita prea curând. Un bărbat care i-a trecut pragul casei pentru a-i oferi bani, a ajuns să plece după câteva ore cu o sumă mai mare, decât ar fi datorat inițial.
Potrivit informațiilor ieșite la iveală, bărbatul ar fi apelat la serviciile femeii, oferindu-i 200 de lei pentru a întreține relații intime. După ce au petrecut câteva ore împreună, piteșteanul a plecat din apartamentul gazdei sale cu banii pe care i-a oferit inițial și cu încă 600 de lei. Din nefericire pentru el, femeia care oferea astfel de servicii a apelat imediat la ajutorul poliției pentru a-l prinde pe infractor.
„Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 27 iunie a.c., cel în cauză ar fi sustras, prin violenţă, suma totală de 800 de lei, de la o tânără de 20 de ani, din Moşoaia, la plecarea de la imobilul din municipiul Piteşti în care aceasta îi permisese, anterior, accesul”, informează IPJ Argeş.
Anchetatorii au anunțat că bărbatul care are domiciliul în Pitești, a ales să părăsească apartamentul escortei pe care a vizitat-o, după ce a descoperit locul în care se aflau ceilalți bani ai acesteia. Potrivit primelor declarații, apartamentul era închiriat și destinat exclusiv activităților întreprinse de femeia care a rămas fără o sumă importantă de bani. Piteșteanul are 32 de ani și a fost arestat ieri, 28 iunie 2022, urmând ca azi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propuneri de luare a unei măsuri preventive, transmite Poliţia judeţeană Argeş.