Rețeta de pizza care a făcut-o celebră pe Chef Patrizia: „Nu prea de regim, dar măcar sănătoasă”
Patrizia Paglieri este expertă în bucătăria italienească. A venit în România de mai bine de 25 de ani și a încercat să scoată la lumină o varietate de rețete specifice locului său natal. Priceperea în arta gastronomiei a fost însă o moștenire de familie, întrucât mama și bunica Patriziei se ocupau de bucătăria restaurantului lor din San Remo. Iată, mai jos, rețeta de pizza “Prosciutto e Funghi” preferată de Chef Patrizia.
Petrecând suficient timp pe lângă mamă și bunică, Chef Patrizia a fost instruită zilnic ca la carte, învățând fel și fel de secrete pentru a găti preparate delicioase. Efortul depus alături de familie s-a transformat rapid într-o pasiune, care i-a adus succesul. Patrizia Paglieri s-a făcut remarcată în România, ajungând să fie jurat la una dintre cele mai cunoscute emisiuni culinare, “Masterchef”.
„Sosul de roșii e foarte important”
Dincolo de renumele pe care și l-a creat în rândul bucătarilor de top, Patrizia Paglieri face publică una dintre rețetele care au consacrat-o. Este vorba de renumita pizza “Prosciutto e Funghi”, specifică Italiei, dar preferată și de mulți dintre români.
Cum poți face o pizza simplă și gustoasă?
Ei bine, Patrizia ne spune că avem nevoie doar de cinci ingrediente: sos de roșii, mozzarella, ciuperci, prosciutto, dar și măsline. Iar secretul constă în prospețimea alimentelor cu care gătim preparatul.
„Punem sos de roșii. Sosul de roșii e foarte important, dacă aveți timp, faceți un sos de roșii în casă. Ciuperci și câteva măsline… și pizza e gata. (…) Aveți o pizza cu blat făcut în casă, o mâncare sănătoasă, gustoasă și nu prea de regim, dar măcar sănătoasă”, a dezvăluit Patrizia Paglieri pentru Știrile Pro TV.
This browser does not support the video element.