Restricții de circulație în Capitală, sâmbătă și duminică! Zonele pe care trebuie să le evite șoferii

Publicat: 29/07/2022 | 20:57
Poliția Română. Sursă foto: Facebook

Traficul rutier va fi restricționat în următoarele două zile. Anunțul a fost făcut de către Brigada Rutieră și este valabil pe perioada weekendului. Iată ce străzi și bulevarde vor fi închise:

În contextul organizării unor evenimente culturale şi religioase, Brigada Rutieră a anunțat restricții de circulație în zona centrală a Capitalei.

  •  Vineri şi sâmbătă, între orele 14,00 – 23,00, va fi organizat evenimentul cultural-artistic „ShowOFF”, pe Str. Lipscani, între Str. Domniţa Anastasia şi Calea Victoriei.
  • Sâmbătă, 30 iulie, (de la ora 9,00) şi duminică, 31 iulie (până la ora 22,00) se desfăşoară proiectului „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă Urbană”, pe Şos. Kiseleff – segmentul cuprins între Str. Arh. Ion Mincu şi Str. Monetăriei, fără afectarea traficului rutier în intersecţie.

Vezi și: CARE SUNT ALIMENTELE CARE AR FAVORIZA APARIȚIA CANCERULUI. CE SUBSTANȚE PERICULOASE SE POT GĂSI ÎN CARTOFII PRĂJIȚI

Calea Victoriei – segmentul cuprins între Piaţa Victoriei până la intersecţia cu Splaiul Independenţei, fără afectarea intersecţiei; pe Str. Jean Luis Calderon, segmentul de drum cuprins între Str. Batiştei şi Str. C.A. Rosetti şi parcarea de pe Str. C.A. Rosetti.

În cadrul proiectului ”Străzi deschise – București, Promenadă Urbană”, bucureștenii vor putea lua parte la mini concerte stradale, spectacole de teatru și dans, ateliere pentru copii și activități comerciale.

  •  Duminică, 31 iulie,  între orele 09,00 – 13,00, va fi organizată slujba de sfinţire a Bisericii Domniţa Bălaşa, din Str. Sfinţii Apostoli, Sector 4. Traficul va fi restricționat între orele 07:30 – 23:00, pe Str. Sfinţii Apostoli, segmentul de drum cuprins între numerele 36 şi 60.
  • Sâmbătă şi duminică, se va desfăşura evenimentul cultural „Simfonia Apei” în Piaţa Unirii – Fântâni Unirii.

Citește și: STAȚIUNEA „ASCUNSĂ” A ROMÂNIEI ÎN CARE TE POȚI FERI DE CANICULĂ! NU FOARTE MULȚI TURIȘTI ȘTIU DE EA

Se va restricţiona traficul rutier, gradual, în funcţie de numărul de persoane, pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între Bd. I.C. Brătianu şi Bd. Regina Maria (zona fântâni), între orele 21,15 – 22,40.

Rute ocolitoare: Spl. Independenţei – Piaţa Unirii – Bd. Corneliu Coposu; Bd. Regina Maria – Piaţa Unirii – Spl. Unirii.