Restaurante pline de infecție și mâncare expirată pe litoral și în deltă! Oferă clienților alimente ieșite din consum de șapte ani
Amenzi usturătoare pe litoral și în deltă! Inspectorii ANPC au descoperit zeci de restaurante care funcţionează în condiţii care pun în pericol sănătatea turiştilor.
Peste 60 de controale au făcut inspectorii Protecţiei Consumatorilor la unităţi de alimentaţie publică din Delta Dunării şi litoral. La unele restaurante mizeria este de nedescris, iar produsele erau expirate şi de şapte ani.
Peste 41 de tone de mâncare au fost confiscate. La un restaurant cu specific pescăresc din Năvodari, inspectorii au găsit mâncare stricată şi mizerie în bucătărie (chiuveta plină de apă murdară, salam mucegăit, brânză stricată, aragazul murdar), ceea ce i-a determinat să amendeze unitatea cu 18.000 lei şi 6-12 luni propunere de închidere a activităţii după ce în urma cu două săptămâni au fost descoperite aici aceleaşi probleme.
În alte restaurante, inspectorii ANPC au descoperit sarmale congelate de un an şi mâncare cu mucegai. În total, au fost aplicate amenzi de 502.000 de lei (71 de amenzi) şi au fost date 27 de avertismente.