Restaurant de fite amendat de comisarii OPC! Ciuperci cu garnitura de viermi la un restaurant din Herastrau
Localul frecventat de lumea buna a Capitalei a fost scena unui incident incheiat cu o amenda. Totul a plecat de la reclamatia unei cliente care a declarat ca a gasit in farfurie un vierme. „Inarmata” cu fotografiile realizate cu telefonul mobil si cu mancarea buclucasa, clienta s-a dus direct la Oficiul pentru Protectia Consumatorului, care a efectuat imediat o ancheta. „In cadrul unitatii se renuntase la prepararea si servirea produsului reclamat. Firma a fost sanctionata contraventional. Conform declaratiei reprezentantei societatii, prepararea produsului s-a realizat cu hribi congelati aprovizionati de la o firma care a insotit produsul cu documentele de calitate aferente”, au declarat comisarii OPC. Pe de alta parte, reprezentantii restaurantului nu exclud varianta ca „incidentul” sa fi fost pus la cale de concurenta. „A fost un caz izolat, pentru care s-au luat deja masuri in cadrul firmei. Erau viermi crescuti in ciuperci, asa cum au toate fructele si legumele. Totusi, e posibil sa fie si mana concurentei”, a declarat Mugur Stancu, directorul localului.