„Reprofilare” din cauza pandemiei. Un cunoscut personaj din „Mondenii” și Atletico „Textila” a dat actoria pe…. călărie!
Răzvan Oprea de la Mondenii și Atletico Textila (PRO TV) a avut o „rezervă secretă” în timpul pandemiei: sportul. Spectacolele de teatru în care juca s-au suspendat, el fiind coleg de scenă cu mari actori, printre care Marius Bodochi, Carmen Tănase, Adriana Trandafir, Rădita Roșu, Silviu Biriș, Ozana Barabancea, Ionuț Ciocia sau Magda Catone.
Dar simpaticul Oprea este, spre deosebire de colegii lui de scenă, un adevărat atlet, el fiind jucător nu numai în Echipa de Fotbal a Artiștilor, dar și un pasionat de echitație, practicând acest sport de foarte mulți ani.
Hobby-urile sale i-au adus astfel mari avantaje acum, când România a intrat în starea de alertă, iar actorii stau consemnați și triști acasă, căci teatrele au rămas închise pe timp nedeterminat. Dar cum anumite cluburi cu activități sportive și-au deschis larg porțile, Răzvan a îmbrățișat cu mare bucurie a doua sa meserie: cea de instructor de echitație. (VEZI ŞI: BLESTEMUL „BENDEAC” SE IA! CEI TREI „MONDENI” AU FOST CONCEDIAŢI)
Cât câștigă actorul din călărie
Simpaticul actor colaborează cu un mic hipodrom din zona de sud a Capitalei, mai precis pe lângă Sectorul 5, unde predă lecții de echitație. Prețurile cursurilor nu sunt piperate, pentru un astfel de sport: pentru o zi se plătesc 80 de lei, iar un abonament cu acces nelimitat pentru o lună întreagă costă 800 de lei. (NU RATA: MIRELA ZETA DE LA „MONDENII”: „IN TREI MINUTE AM FOST ANDREEA MARIN”)