Replică uluitoare a lui Coposu către torționarul Vișinescu: ”Să mă chemi martor, numai un nebun putea să facă ce ai făcut tu!”

Publicat: 13/11/2018 | 19:46

Torționarul Alexandru Vișinescu a murit în urmă cu doar câteva zile, în spitalul penitenciarului unde își ispășea pedeapsa de 20 de ani pentru crimă împotriva umanității. Ion-Andrei Gherasim, fostul şef de cabinet al lui Corneliu Coposu, a povestit un episode uluitor, de pe vremea când agresorul și victim lui, Corneliu Coposu, trăiau.

„În februarie 1990 eram alături de Seniorul Corneliu Coposu şi Marius Lupuţiu, asistent personal şi el al preşedintelui PNŢCD. Mergeam la o întâlnire politică pe care Seniorul o avea cu doi parlamentari RPR (partidul gaulist al lui Jacques Chirac) la fostul hotel Bucureşti, actualmente Radisson. Ninsese mult în ultimele zile şi se formaseră troiene de zăpadă.

Când am ajuns la trecerea de pietoni dintre Athenee Palace şi hotel Bucureşti, îl văd pe Senior cum, sprinten, o ia mai repede şi ajunge cu vreo 10 metri înaintea noastră în faţa unei persoane gârbovite, căreia începe să-i spună ceva. Ajungând cu Marius în dreptul lor, îl văd pe acel individ alb la faţă, complet blocat. Domnul preşedinte se întoarce spre noi şi ne spune: «Ştiţi cine este domnul? Acesta este Alexandru Vişinescu, cel care m-a schingiuit şi m-a bătut până la moarte la Râmnicu Sărat» Când am auzit aceasta, şi Marius, şi eu, am vrut să sărim pe el“, a povestit, pentru adevărul.ro, Ion Andrei Gherasim.

 „Nu! Nu vă legaţi de el! Doar Dumnezeu este cel care are dreptul Să-l judece!“ Apoi, s-a reîntors spre Vişinescu şi i-a spus acele cuvinte memorabile: „Dacă cumva va fi vreodată un proces împotriva ta, iar eu voi mai trăi, să mă chemi de martor, pentru că voi spune că numai un nebun putea să facă ceea ce ai făcut tu acolo“, a fost replica lui Corneliu Coposu.

Marele om politic Corneliu Coposu a fost una dintre victimele sistemului care, timp de câţiva ani, a primit domiciliu obligatoriu în pustiul Bărăganului. El a fost arestat la 14 iulie 1947. După trei ani de proces a primit o condamnare de 24 de luni, majorată apoi cu încă 24 de luni, printr-o simplă decizie a MAI. Ulterior, după şapte ani de detenţie, a fost condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti la 15 ani muncă silnică pentru „activitate intensă contra clasei muncitoare“.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult