Relația neștiută dintre Florin Piersic și Camelia Mitoșeru! Totul s-a întâmplat în Israel: „ A spus poezie după poezie”
Pe Camelia Mitoșeru și Florin Piersic îi leagă o frumoasă relație de prietenie. De-a lungul timpului, cei doi au fost colegi în numeroase spectacole și au cutreierat lumea împreună în turneele lor. Aceștia au vizita împreună multe țări, însă pe vremea când au ajuns în Israel legătura lor a ajuns la un cu totul alt nivel. Ce s-a întâmplat între cei doi actori?
Recent, în cadrul unui interviu, Camelia Mitoșeru a făcut câteva dezvăluiri neașteptate despre relația pe care o are cu Florin Piersic, cel care i-a fost coleg de scenă multă vreme. Lucrând împreună, între cei doi s-a construit o frumoasă relație de prietenie, însă în urmă cu mulți ani aceasta a ajuns la alt nivel, iar abia acum mama lui Mihai Mitoșeru a vorbit despre cele întâmplate. Ce dezvăluiri a făcut actrița?
(CITEȘTE ȘI: FLORIN PIERSIC, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ INTERVENȚIILE SUFERITE. CÂND VA FI EXTERNAT MAESTRUL: ”ÎNVĂȚ CUM SĂ MERG!”)
Relația neștiută dintre Florin Piersic și Camelia Mitoșeru
Așa cum spuneam, Camelia Mitoșeru și Florin Piersic au fost colegi de scenă și buni prieteni. Cei doi au petrecut mult timp împreună, mai ales din prisma turneelor pe care le aveau în toată lumea. Deși relația celor doi era una puternică și apropiată, aceasta s-a transformat în ceva mai mult în urmă cu mulți ani, în timpul unui turneu în Israel.
Mai exact, se pare că Florin Piersic este părintele spiritual al Cameliei Mitoșeru. Astfel, dincolo de prietenie, pe cei doi actori îi mai leagă ceva și anume faptul că maestrul a fost naș de cununie atunci când actrița s-a căsătorit religios cu cel de-al doilea soț. Totul s-a petrecut în Israel, iar nașa a fost chiar Ana Szeles, chiar dacă la acea vreme ea și Florin Piersic deja divorțaseră.
Recent, Camelia Mitoșeru a vorbit despre cele întâmplate în Israel și a povestit cum a ajuns Florin Piersic să fie nașul său. Ei bine, atunci când actrița s-a căsătorit cu tatăl lui Mihai Mitoșeru a avut parte doar de cununia civilă și slujba catolică.
Astfel, atunci când s-a recăsătorit cu artistul Alexandru Luca, și-a dorit și o slujbă în Biserica Ortodoxă, iar acest lucru s-a întâmplat chiar în cadrul turneului din Israel. Nunta a fost una spontană, iar Florin Piersic s-a oferit să le fie celor doi naș și a menținut atmosfera din timpul slujbei recitând versuri.
„La unul din turneele noastre în Israel, am povestit eu că nu m-am cununat niciodată la biserica noastră, la Biserica Ortodoxă, pentru că Mitoșeru a fost catolic și a trebuit să mă căsătoresc cu el la biserică la ei. Le-am povestit că pe vremea aceea slujba se ținea în latină și mi-a părut rău într-un fel că nu am fost și la biserica noastră.
Când eram noi în turneu în Israel, un doctor roman, foarte bun prieten de-al nostru ne plimba peste tot. Într-o dimineață vine la mine și îmi zice că mergem la Marea Moartă, să mă îmbrac cu fusta aia și cu bluza aia. Mă îmbrac, îl aștept și coborâm la mașină și eu și soțul meu.
Florin Piersic era cu Anna Szelez, jucau chiar în spectacol, dar nu mai erau căsătoriți. Plecăm la Marea Moartă, facem baie și apoi plecăm spre Biserica Ortodoxă din Ierusalim. Acolo, preotul mă întreabă: dumneata ai mai fost căsătorită?! I-am spus zic: nu părinte, la biserica noastră niciodată! Atunci mi-a zis că ne face o slujbă de iertare a păcatelor. A început slujba cu el, cu Luca. Florin Piersic cu Anna Szeles mi-au fost nași de cununie.
Cât timp a durat slujba, s-au plimbat două păsărele în cupola și Piersic a spus poezie după poezie. Sunt fina lui Piersic într-un fel, dar între timp am divorțat de Luca. Când s-a terminat slujba, noi am servit masa de cununie la biserică. A fost pregătită de măicuțe”, a povestit Camelia Mitoseru, la WOWnews.