Legislația în vigoare reglementează faptul că anumite rase de câini trebuie plimbate în condiții speciale. Atât lipsa lesei și a botniței, cât și cea a pungilor speciale pentru nevoile animalelor, pot fi grav sancționate. Mai mult de atât, anumite locuri sunt strict interzise pentru accesul animalelor de companie.
Din punct de vedere legal, autoritățile au împărțit rasele de câini în două categorii: câini de atac și celelalte rase. În categoria de arac, intră: Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii acestora. Cei care au animale de companie din prima categorie trebuie să le scoată la plimbare doar cu lesă și botniță. În caz contrar, riscă o amendă cuprinsă între 1.500 și 3.000 de lei.
Aceeași amendă este valabilă și pentru cei care au câini din categoria a doua, respectiv: American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor. Diferența este că, în acest caz, este nevoie doar de lesă. Bineînțeles, este nevoie și de pungi de plastic pentru a putea strânge în urma animalului.
Persoanele care dețin câini de rasă comună sunt obligați să îi micrpocipeze sau să le facă un carnet de sănătate, la medicul veterinar, pentru a demonstra că animalul este vaccinat și castrat. În cazul în care animalul de companie nu îndeplinește aceste criterii, iar proprietarul este prins, riscă o amendă cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei.
De asemenea, toți proprietarii de câini trebuie să știe că este strict interzis să intri cu animalul în parcurile care nu au spații special amenajate. Amenda, pentru această situație, este cuprinsă între 200 și 1.000 de lei.
(CITEȘTE ȘI: Cele mai jucăușe rase de câini, perfecte pentru oameni plini de energie)