Reguli sanitare ciudate în Belgia. La petrecere, doar un invitat are voie la toaletă

Publicat: 03/12/2020 | 09:50

Belgia a adoptat de curând o serie de reguli sanitare care se vor aplica în perioada sărbătorilor de Crăciun. Unele dintre ele pot părea bizare.

Practic, oamenii pot invita oaspeţi la cină, însă doar unul dintre ei va avea voie să folosească toaleta, scrie brusselstimes.com. „Dacă trebuie să mergeţi la toaletă, nu va mai fi nimic de făcut decât să vă întoarceţi acasă”, a declarat purtătorul de cuvânt al autorității locale din Belgia.

Trebuie să ai o grădină sau o curte

Practic, oricine are musafiri, trebuie să aibă o grădină sau o curte unde oamenii să se poată plimba. Invitarea oamenilor să sărbătorească în grădină este permisă, dacă grupul nu este mai mare de patru persoane, iar regulile de distanță și igienă sunt respectate.

În plus, este necesar accesul direct la grădină, a spus ministrul belgian de interne, Annelies Verlinden, care a adăugat că oaspeții nu au voie să treacă prin casă.

Singura persoană căreia îi este permis accesul în casă este cineva apropiat, ales de familia gazdă.Restricţiile au mai impus oamenilor care trăiesc singuri să se îmbrăţişeze doar cu o singură persoană din afara casei lor, potrivit Digi24. 

Citește și: Belgia intră în carantină totală, de duminică. Care este cea mai mare frică a autorităților