Reguli noi la Aeroportul Otopeni! Ce trebuie să facă pasagerii
De mâine, la Aeroportul Otopeni vor intra în vigoare reguli noi. Citește mai jos ce sunt obligați să facă pasagerii.
Pasagerii vor putea intra direct la aerogara Plecări, fără a mai fi obligați să treacă prin corturile din fața terminalului, anunță CNAB.
Toate celelalte măsuri adoptate în contextul pandemiei rămân, totuși, în vigoare, adică măsurarea temperaturii la intrarea în terminal, dezinfectarea mâinilor, păstrarea distanței de 1,5 metri față de celelalte persoane și purtarea măștii astfel încât să acopere gura și nasul.
Măsurile au fost decise avându-se în vedere confortul pasagerilor, în contextul apropierii sezonului rece, dar și a traficului încă redus în contextul pandemiei de coronavirus.
Restaurantele și cafenelele se redeschid
Tot de mâine, la Aeroportul „Henri Coandă” se permite și accesul autovehiculelor (autobuze RATB, autocare, autoturisme personale, TAXI etc.) în fața aerogării Plecări, pentru debarcarea pasagerilor și însoțitorilor acestora. De asemenea, în aeroport vor fi redeschise restaurantele și cafenelele care nu reluaseră deja funcționarea în urmă cu o săptămână.
Corturile din fața terminalului vor fi demontate și, din 11 septembrie, parcarea în care acestea sunt acum amplasate se va redeschide pentru public. Rămân valabile pentru pasageri recomandarea de a se prezenta la la timp la aeroport, precum și cea de a respecta semnificația indicatoarelor de direcționare, atât pe fluxul auto din fața aeroportului, cât și pe fluxurile de pasageri.
NU RATA: FIUL LUI RADU MAZĂRE, INFECTAT CU NOUL CORONAVIRUS. A AJUNS LA SPITAL ȘI…