Regizorul Alexandru Tocilescu va fi inmormantat la cimitirul Bellu!
„Laureat al premiului UNITER pentru intreaga activitate (2002), realizator de emisiuni la Televiziunea Romana, autor al unor apreciate montari de opera, profund cunoscator de muzica si de film si rafinat degustator de placeri gastronomice, iubitor de viata si de teatru, Toca a fost, in si pentru lumea noastra teatrala, mai mult decat o personalitate: un personaj – un personaj shakespearian combinand faconda lui Falstaff cu sarcasmul amar al lui Feste. Istorisirile sale si replicile sale vor ramane celebre. Odata cu el dispare de pe scena romaneasca nu doar un artist, ci si un mod de a face teatru – serios si glumet, academic si boem. Daca si-ar fi compus el insusi epitaful, acesta ar fi putut sta, cu siguranta, pe o cruce din Cimitirul Vesel de la Sapanta. Si ni-l putem inchipui pe Toca batand, asemenea lui Ivan Turbinca, la toate Portile Eterne, pentru a se instala, in cele din urma, printre ingeri, ca sa-i faca sa devina mai umani. Fie-i drumul usor si linisitit!”, mai spune UNITER.
Regizorul Alexandru Tocilescu a murit la varsta de 65 de ani, din cauza unei supradoze de medicamente, la Spitalul Clinic de Urgenta Floreasca.