Reginele TikTok-ului au împărțit același bărbat, căsătorit cu fosta lui Bodi! Patrulater amoros cu nume grele!

Publicat: 08/08/2024 | 23:40

Andreea Bostănică şi Iuliana Beregoi sunt două dintre cele mai apreciate influenceriţe şi artiste din noua generaţie. Au milioane de urmăritori pe reţelele de socializare, iar pentru multe tinere au devenit un „punct de reper”. Şi pe bună dreptate! Cele două afişează în mediul online luxul şi opulenţa în care trăiesc, vacanţe, hainele scumpe pe care le poartă, motiv pentru care domnişoarele şi-ar dori să fie în locul lor. Există însă şi câteva amănunte pe care acestea le-au ţinut ascunse, dar pe care, în rândurile ce urmează, CANCAN.RO le prezintă până la cel mai mic detaliu! Vă întrebaţi ce legătură au cele două? Ei bine, am cules toate informaţiile, le-am ordonat, iar ce am descoperit cu siguranţă o să vă uimească! Rămâneţi aproape.

Să o luăm cu începutul! Andreea Bostănică a intrat în atenţia presei datorită talentului său muzical. Pe parcursul timpului şi-a dezvoltat alte abilităţi pe care le-a folosit foarte bine am putea spune, iar numărul fanilor ei a crescut. Dar şi sumele din conturi. Tânăra a început să îşi permită din ce în ce mai multe lucruri materiale, a trecut prin mai multe schimbări de stil, şi-a achiziţionat câteva proprietăţi, dar şi un bolid de lux. Internauţii au început să fie din ce în ce mai atenţi, să îi urmărească activitatea, iar acest lucru i-a adus tinerei şi foarte multe critici. (VEZI AICI MAI MULTE DETALII)

Viaţă ca-n rai în Dubai

Lucrurile s-au schimbat radical după ce influenceriţa s-a mutat în Dubai alături de mama ei. Pe reţelele de socializare afişează o viaţă la care mulţi nici nu îndrăznesc să viseze, primeşte aproape zilnic cadouri, flori şi bijuterii de lux, ceea ce a atras atenţia multora. Asta pentru că şatena nu a recunoscut că ar avea vreo relaţie oficială. Iar curiozitatea oamenilor a fost, evident, legată de identitatea bărbatului care îi face astfel de daruri extrem de scumpe.

Aşa s-a aflat că Andreea Bostănică a „socializat” cu mai mulţi domni cu dare de mână care i-au făcut toate poftele.

Andreea Bostănică a primit sute de trandafiri (Sursă foto: Instagram)

Iuliana Beregoi îi „calcă” pe urme Andreei Bostănică?

Ne vom îndrepta acum atenţia către, Iuliana Beregoi, pentru a-i face şi ei o scurtă introducere. Tânără artistă, foarte frumoasă şi spre deosebire de alţi cântăreţi şi cu mult talent. A demonstrat că îşi merită locul în industria muzicală, iar munca pe care a depus-o a fost răsplătită aşa cum ea a visat. Doar că, odată cu trecerea timpului, priorităţile vedetei s-au cam schimbat. Nu am putea spune că a lăsat cariera pe locul doi, nicidecum, doar că şi-a făcut loc în agendă şi pentru alte activităţi. Spre exemplu vacanţele. Iuliana a început să călătorească din ce în ce mai mult în ultimii ani, iar destinaţiile pe care le-a ales nu sunt la îndemâna oricui. Trebuie să menţionăm şi faptul că, tânăra artistă la fel ca Andreea Bostănică a început să îşi schimbe stilul de viaţă… după ce a cunoscut oameni noi. La ce ne referim mai exact?

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Iuliana Beregoi (@iulianaberegoiofficial)

Andreea Bostănică, „tradusă” de iubitul arab cu Iuliana Beregoi

Ei bine, aşa cum vă spuneam la început, circulă câteva informaţii despre cele două personaje pe care tocmai le-am prezentat, informaţii care ar putea „satisface” curiozităţile multora.

Fără alte introduceri, intrăm direct în firul poveştii. CANCAN.RO relata în cadrul unui articol mai vechi despre idila care se înfiripase între Andreea Bostănică şi omul de afaceri Mir Asad Yusupov, nimeni altul decât fostul soţ al Caterinei Ciorbă. Vă sună cunoscut numele? Este femeia care a apărut în compania lui Alex Bodi, după despărţirea de Ema Uta. (VEZI TOATE INFORMAŢIILE AICI)

Caterina Ciorba și fostul soț / Foto: Instagram

Se ştie deja că multimilionarul o înşela pe focoasa brunetă cu Andreea Bostănică, aceasta ar fi fost şi unul dintre motivele divorţului lor, însă ce nu se ştie este că bărbatul o înşela pe tânăra influenceriţă cu nimeni alta decât Iuliana Beregoi. Se vedea cu ambele în acelaşi timp, le făcea cadouri scumpe, de la flori până la bijuterii de sute de mii de euro… că doar îl ţinea buzunarul!

CITEŞTE ŞI: Andreea Bostănică și-a cumpărat un Mercedes G 500 Final Edition de aproape 300.000 de euro! Cum arată bijuteria pe 4 roți

Aşa cum probabil au văzut la alte domnişoare de oraş trecute deja prin viaţă, cele două tinere obişnuiau să posteze diferite imagini pe conturile de socializare, din locurile în care se află alături de iubitul milionar, dar evident, fără să îi dezvăluie acestuia identitatea. Doar că adevărul iese mereu la suprafaţă!

Între două nu te plouă, dar…

Când cu una, când cu alta, aşa îşi trăia afaceristul arab viaţa. Şi se pare că îi placea să frecventeze şi aceleaşi locuri cu femeile din viaţa lui. Spunem asta pentru că atât Iuliana, cât şi Andreea i-au vizitat reşedinţa din Elveţia. Nici bolidul de lux al afaceristului nu a scăpat „nepozat”. După ce şatena s-a afişat în interiorul maşinii, blondina a vrut să fie şi mai evident că maşina este a lui şi a fotografiat-o din afară, pe toată. Sub pretextul că voia, de fapt, să le arate celor care o urmăresc pisicuţa drăgălaşă care apare şi ea undeva lângă.

Se pare că nu doar cu cadouri scumpe le-a cucerit pe domnișoarele noastre. În ceea ce o priveşte pe Iuliana Beregoi, Mir Asad Yusupov a plusat şi s-a „introdus” în gaşca ei de prieteni. Cel mai probabil a vrut să-i arate că lucrurile între ei sunt serioase.

NU RATA: Ceanu Zheng a combinat-o pe „regina online-ului”, dar are un interes: Vizualizările, mai importante decât Iuliana Beregoi?!

În încheiere vă spunem că între cele două există o rivalitate de mulţi ani. Au fost prietene la un moment dat, apoi ambele au negat acest aspect. Ba mai mult, nu este prima dată când „împart” acelaşi băiat. Facem referire la relaţiile care ar fi existat între Ceanu Zheng şi cele două artiste. Mica diferenţă este că tânărul îşi încheiase „socotelile” cu Andreea Bostănică, iar apoi a decis să o cunoască mai bine pe Iuliana Beregoi.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.