„Regina Youtube-ului” din România a divorțat în Joia Mare!
După ce CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a anunțat – în premieră – că ”Regina Youtube-ului” din România, Carmen de la Sălciua, a introdus acțiune de divorț, a sosit și confirmarea că frumoasa artistă și Culiță Sterp s-au despărțit oficial. Procesul s-a desfășurat la Judecătoria Hațeg, fiind vorba despre cel de-al doilea termen de judecată. (CITEȘTE ȘI: AM PUS MÂNA PE FILMĂRI SCANDALOASE CU ”REGINA YOUTUBE-ULUI” DIN ROMÂNIA)
În primă fază, Culiță Sterp și Carmen de la Sălciua au depus actele la Judecătoria Alba! Doar că, pe 26 noiembrie, instanța a decis că nu e competentă și că ei vor putea divorța la Judecătoria Hațeg. Sărbătorile de iarnă au trecut, iar artiștii nu au făcut nicio mișcare. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a aflat că ”Regina Youtube-ului” din țara noastră a luat atitudine, sătulă de incertitudinea în care se află.
Carmen de la Sălciua a înaintat la judecătorie actele de divorț. Nu a mai vrut să audă de Culiță Sterp și a dorit, nerăbdătoare, să redevină o femeie liberă, lipsită de obligații. Între cei doi nu a mai existat cale de împăcare, dacă ținem cont de toate certurile în care au fost implicați în ultima vreme. Iar faptul că artista a făcut acest pas după aproximativ trei luni a confirmat informațiile CANCAN.RO. (NU RATA: CULIŢĂ STERP ȘI NOUA LUI IUBITĂ, PRIMELE IMAGINI)
Carmen de la Sălciua revine la numele avut anterior căsătoriei
” Soluția pe scurt:
Admite cererea de desfacere a căsătoriei în baza acordului soților.
Ia act de învoiala părților și, în consecință, dispune reluarea de către petentă a numelui avut anterior căsătoriei.
Definitivă.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, conform art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, azi, 25.04.2018”.
Carmen de la Sălciua a revenit, astfel, la numele de domnișoară – Carmen Maria Racolta.
Mai mult, vedeta și-a scris numele real pe Facebook, ceea ce demonstrează că a trecut ușor peste divorț și, de acum înainte, își va asuma o viață nouă, atât din punct de vedere profesional, cât și sentimental.
“Eu am pus piciorul în prag în vederea unei discuții”
Carmen Racolta și Culiță Sterp s-au căsătorit în 2017, iar la aproximativ un an au anunțat că vor divorța. Probleme între cei doi au apărut la trei luni după căsătorie. Ulterior, artista a vorbit despre situația în care se afla.
“Eu am pus piciorul în prag în vederea unei discuții, dar divorțul l-am hotărât de comun acord, pentru că e vorba de sufletele noastre și nu putem să ne mințim. El a fost de acord. Nu contează cine intentează divorțul, contează stările alea. Sunt momente tensionate, mă și bâlbâi… Nu vreau să-mi amintesc de ele. Eu m-am consumat foarte mult în timpul relației noastre, ca lucrurile să iasă perfect, am închis ochii atunci când trebuia să îi țin deschiși și am zis mereu să ne mai dăm o șansă.
Atunci când ierți prea multe greșeli riști să favorizezi răul. Vreau să le transmit tuturor femeilor care trec printr-o perioadă de divorț că există viață și după asta, există fericire, îndrăzniți să visați. În momentul în care te vezi un om liber, cred că asta e esența vieții. Nu există nimeni în viața mea acum, probabil că va exista în viitorul apropiat, pentru că eu nu sunt o femeie căreia să îi placă singurătatea. Îmi doresc să fiu iubită și apreciată”, a spus, la momentul respectiv, Carmen de la Sălciua. (VEZI ȘI: CARMEN DE LA SĂLCIUA, OFICIAL, NOUA “REGINĂ A YOUTUBE-ULUI”! CE RECORD A ÎNREGISTRAT)
Culiță Sterp regreta că sărbătorile de iarnă îl vor prinde tot căsătorit
Iată ce declara și Culiță după ce CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a dezvăluit în premieră, la sfârșitul lunii noiembrie că, de fapt, ei sunt căsătoriți oficial.
“Era bine să divorțăm, dar nu s-a putut nici acum. Dacă ajută Dumnezeu, nici la anul. Trebuia să fie demult, în august. Trebuia să venim să semnăm peste o lună, eram plecați, ea a amânat treaba, nu a grăbit-o. Ea și-a luat un avocat. Nu avem nimic de împărțit. A fost o problemă pentru că eu stau în Hunedoara, ea are domiciliul în județul Alba, iar avocatul nu a fost atent la acest aspect, iar judecătorul nu a putut să aprobe divorțul, că nu avem același domiciliu.
Niște încurcături care pe mine m-au depășit. O să mergem după 1 ianuarie. Din păcate, sărbătorile ne prind tot căsătoriți. Probabil ne încurcă și planurile, mai ales ei. Eu am fost băiat, adică nu am venit să arăt la televizor. Dacă veneam să arăt, lumea își schimba total părerea despre subiectul ăsta. Eu am fost băgat la fund cu chestia asta cu înșelatul, doar că ce am făcut eu a fost prin ianuarie, iar ea a hotărât acum prin iunie să ne despărțim. Am călcat și eu strâmb, prin ianuarie, nu sunt ușă de biserică. Dar asta s-a întâmplat în ianuarie. Au apărut alte chestii”, declara, la sfârșitul anului trecut, Culiță Sterp. (VEZI AICI: AU FĂCUT CRĂCIUNUL SEPARAT, DAR… REFUZĂ SĂ BAGE ACTELE DE DIVORȚ)