”Regina muzicii populare” a renunțat la costumul tradițional și… CANCAN.ro a fost pe fază!
Irina Loghin a renunțat la costumul tradițional și a ieșit la plimbare. Nu singură însă, ci împreună cu cel mai bun prieten al său: Tomi, câinele-lup. CANCAN.RO, SITE-UL NUMĂRUL 1 DIN ROMÂNIA, a întâlnit-o pe ”Regina muzicii populare” în timp ce-și făcea „rondul”, așa cum rar ți-e dat s-o vezi.
Mare iubitoare de animale, îndrăgita cântăreaţă de muzică populară Irina Loghin a avut acasă, la un moment dat, trei câini-lup şi şapte pisici. Pentru că e foarte des plecată prin ţară, dar şi în străinătate, cu turneele, cântăreaţa a mai dat spre adopţie câteva dintre animalele pe care le avea. În prezent, vedeta a mai rămas doar cu un câine-lup, pe care îl cheamă Tomi. (CITEȘTE ȘI: IRINA LOGHIN A DAT LOVITURA. CÂȚI BANI A CÂȘTIGAT ANUL TRECUT, ÎN DOAR NOUĂ LUNI)
Frigul nu a împiedicat-o să-și îndeplinească „ritualul”
În ciuda faptului că este trecută de prima tinerețe, Irina Loghin arată foarte bine! Iar în detrimentul sălii de fitness, artista preferă plimbările lungi alături de cel mai bun prieten: Tomi, câinele-lup. Pe un ger de crăpau pietrele, Irina Loghin a ieșit să-și plimbe cățelul. Îndrăgita cântăreață de muzică populară s-a îmbrăcat bine, cu o geacă groasă, căciulă, mănuși și fular și a ieșit în parc. A avut însă grijă să-i pună o hăinuță și patrupedului.
De ani de zile, Irina Loghin nu se dezice de la ritualul ei zilnic atunci când vine vorba despre Tomi, cățelul ei de suflet.
Irina Loghin, căsătorită cu Ion Cernea
Supranumită ”Regina muzicii populare”, Irina Loghin are destinul unei învingătoare. Artista s-a născut într-o familie numeroasă, cu șase frați, și a cunoscut sărăcia lucie în copilărie. Talentul însă a ajutat-o pe Irina Loghin să răzbească. La puțin timp după ce și-a făcut debutul în muzică, numele ei avea să fie pe buzele tuturor.
Pe lângă succesul în plan profesional, Irina Loghin a avut de asemenea o viață liniștită în plan personal. Deși a fost râvnită de-a lungul timpului de mulți bărbați, de mai bine de patru decenii, artista își împarte viața cu Ion Cernea. Cei doi s-a cunoscut în tinerețe, la un ștrand, și de atunci sunt de nedespărțit.
Ion Cernea a reușit să o impresioneze din prima zi pe Irina, mai ales cu postura sa, el fiind campion de lupte greco-romane. A reprezentant, de altfel, România la Jocurile Olimpice, dar și la Campionatele Europene și Mondiale. (CITEȘTE ȘI: ANDRA, MESAJ EMOȚIONANT PENTRU IRINA LOGHIN: „EI ÎI SPUN MAMA IRINA!”)
Irina Loghin și Ion Cernea au împreună doi copii: Ciprian și Irina.
„Când s-au cunoscut, Ion era campion la lupte greco-romane. Arată bine, era manierat. Era și bun prieten cu Benone Sinulescu. Într-o zi au stabilit să meargă la ștrand, iar Benone a chemat-o și pe Irina. Ea era o femeie extrem de frumoasă, curtată de mulți bărbați. Au fost mulți care au încercat să o impresioneze, dar numai Ion a avut câștig de cauză”, ne-a mărturisit un apropiat de-al Irinei Loghin în urmă cu ceva timp.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)
This browser does not support the video element.