Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a încetat din viață la vârsta de 96 de ani! Suverana britanică a murit în cursul zilei de joi, 8 septembrie, la castelul Balmoral din Scoția.
După desesul reginei, toată lumea a început să povestească tot felul de amintiri cu ea, unele dintre ele chiar extrem de amuzante. De exemplu, în 1978, dictatorul român Nicolae Ceaușescu a călătorit în Marea Britanie împreună cu soția sa, Elena Ceaușescu, pentru o vizită de stat. A fost o ocazie istorică, marcând prima ocazie când un șef de stat comunist a făcut o vizită de stat în Marea Britanie.
În documentarul Inside the Crown: Secrets of the Royals, jurnalistul Robert Hardman și fostul secretar de externe, Lord David Owen, și-au amintit că într-o zi, în timpul vizitei, regina Elisabeta a II-a a avut o reacție ciudată la întâlnirea cu soții Ceaușescu, în timp ce își scotea câinii la plimbare. „Odată i-a povestit unui oaspete de prânz care, la rândul său, mi-a povestit și mie de ocazia în care soții Ceaușescu erau cazați acolo. Totul s-a întâmplat într-o dimineață când ea și-a scos câinii la o plimbare în grădina Palatului”, a spus Hardman, potrivit insider.com.
Jurnalistul a povestit că Reginei i-a venit o idee când a văzut cuplul venind. Potrivit lui Hardman, Regina s-a gândit „Chiar nu pot să vorbesc cu ei acum”. „Așa că, pentru prima și singura dată în viața ei, Regina s-a ascuns într-un tufiș din grădina Palatului pentru a-și evita propriii oaspeți”.
Lordul Owen a râs în timp ce a descris întâlnirea Reginei cu soții Ceaușescu în documentar. „Regina suportă tot felul de oameni, dar Ceaușescu a fost prea mult pentru ea. Ea a spus destul de clar că nu i-a plăcut acea vizită”, a spus el.
Când Nicolae și Elena Ceaușescu au sosit pentru vizita lor de stat, aceștia au fost întâmpinați de Regina Elisabeta și Prințul Philip la gara Victoria din Londra. Ei și cuplul regal au mers apoi la Palatul Buckingham într-o trăsură deschisă.
Regina Elisabeta a II-a s-a născut la Londra, la data de 21 aprilie 1926. Tatăl ei a fost Regele George al VI-lea, iar mama, Regina Elisabeta I.
29 mai 1926 – Prințesa Elisabeta Alexandra Mary, a treia în linia de succesiune la tron, este botezată. Este primul copil regal care a fost botezat în capela de la Palatul Buckingham.
11 decembrie 1936 – Elisabeta devine moștenitoare prezumtivă atunci când tatăl său devine regele George al VI-lea, după abdicarea fratelui său, regele Edward al VIII-lea.
12 mai 1937 – Elisabeta participă la încoronarea tatălui său, regele George al VI-lea.
1939 – Izbucnește al Doilea Război Mondial. Elisabeta se mută, împreună cu sora ei, în Loja Regală de la Castelul Windsor. Se crede că aceasta este perioada în care Elisabeta îl întâlnește pe Prințul Filip al Greciei.
1942 – Regele George al VI-lea o face pe Elisabeta colonel de onoare în Gărzile Grenadier, un regiment al armatei britanice.
21 aprilie 1942 – Elizabeth își face debutul public oficial cu o trecere în revistă a celor 500 de membri ai Gărzilor Grenadier la Palatul Windsor.
1944 – Elizabeth este numită membră a Consiliului Privat și a Consiliului de Stat. Ea este acum capabilă să acționeze în numele regelui în timpul absenței acestuia din țară.
CITEȘTE ȘI: CHARLES ESTE NOUL REGE AL MARII BRITANII. CE SCRIE ÎN PRIMUL COMUNICAT AL NOULUI SUVERAN
10 iulie 1947 – Regele George al VI-lea și Regina Elisabeta I anunță logodna fiicei lor cu Prințul Filip al Greciei, locotenent în Marina Britanică.
20 noiembrie 1947 – Prințesa Elisabeta se căsătorește cu Filip. După ce a devenit cetățean britanic și a renunțat la titlul grecesc, el devine Alteța Sa Regală Prințul Filip, Duce de Edinburgh. Elisabeta devine ducesa de Edinburgh.
6 februarie 1952 – Regele George al VI-lea moare de cancer, iar Elisabeta urcă pe tron.
2 iunie 1953 – Încoronarea are loc la Westminster Abbey.
Elisabeta a II-a fost a șasea femeie care a urcat pe tronul Marii Britanii.
Sursa foto: Hepta