Regina Elisabeta a II-a a anulat un eveniment important înainte de Crăciun, din cauza COVID-19

Publicat: 16/12/2021 | 20:29

Regina Elisabeta a II-a a anulat un prânz cu familia înainte de Crăciun, din cauza faptului că numărul cazurilor de coronavirus în Marea Britanie a crescut în ultima perioadă.

Potrivit Agerpres, o sursă de la Palatul Buckingham a confirmat faptul că Regina are nevoie de precauție.

„Decizia a fost luată ca măsură de precauţie, considerându-se că planurile de Crăciun ale multor persoane ar fi putut fi în pericol dacă se mergea înainte cu planul iniţial. Deşi există regretul că (prânzul) a fost anulat, există convingerea că a fost luată decizia corectă pentru toată lumea”, a precizat sursa citată.

Profesorul Chris Whitty, responsabilul medical la nivel national a avertizat asupra noilor date privind coronavirusul. Astfel ca cetăţenii britanici să nu intre în contact unii cu alţii decât dacă este absolut necesar, înainte de Crăciun, după ce Marea Britanie a înregistrat cel mai mare număr zilnic de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei.

Regina a petrecut cea mai mare parte a timpului la Castelul Windsor, la vest de Londra, după izbucnirea pandemiei de coronavirus.

Soţul său, prinţul Philip, a murit în aprilie anul acesta, la vârsta de 99 de ani, după o căsnicie de peste 70 de ani cu suverana britanică.

 

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult