Regina Camilla, în centrul unui documentar despre violența domestică. Data la care va fi lansat
Regina Camilla a Marii Britanii va apărea într-un nou documentar, despre una din problemele care au preocupat-o pe populara membră a familiei regale britanice timp de aproape un deceniu.
Documentarul, cu titlul “Maiestatea Sa Regina: În Spatele Ușilor Închise” (“Her Majesty The Queen: Behind Closed Doors”), va fi difuzat de rețeaua britanică de televiziune ITV în acest an, a anunțat populara publicație britanică THE MIRROR.
„ITV este mândru să difuzeze acest documentar cu Majestatea Sa Regina despre acest subiect extrem de important. Sperăm că filmul va crește gradul de conștientizare și va inspira schimbarea în societatea noastră.” – Sue Murphy, directorul de divertisment al ITV.
Regina Camilla va avea propriul documentar
Pentru a realiza documentarul, echipele de filmare au urmărit-o pe regină, acum în vârstă de 77 de ani, pe parcursul unui întreg an, pentru a evidenția eforturile ei de a combate problema abuzului domestic. Anterior, Regina Camilla a descris cazurile de violență domestică ca fiind niște „crime odioase”.
Documentarul de 90 de minute va include interviuri cu supraviețuitori ai abuzului domestic, persoane care i-au pierdut pe cei dragi, dar și cu persoane care lucrează pentru a pune capăt violențelor.
Ce subiect are documentarul Reginei Camilla
Pentru prima dată, publicul va avea ocazia să o vadă pe Camilla în cadrul unor întâlniri private cu supraviețuitori ai abuzului domestic, relatează The Mirror. Printre altele, documentarul o prezintă pe Camilla găzduind mese rotunde cu adolescenți, sărbătorind Ziua Internațională a Femeii la Palatul Buckingham și întâlnindu-se cu persoane supraviețuitoare ale violenței domestice care, dacă nu ar fi ajuns la un refugiu, și-ar fi putut pierde viața.
Printre cei care vor apărea se numără Diana Parkes, a cărei fiică, Joanna Simpson, a fost ucisă cu brutalitate de fostul ei soț în 2010. Camilla a creditat povestea doamnei Parkes ca fiind punctul de cotitură care a inspirat eforturile ei împotriva abuzului domestic.
Filmul va explora, de asemenea, motivele pentru care agresorii ajung să comită acte de abuz domestic și cum poate fi oprit ciclul de violență. Unul din cinci adulți se confruntă cu abuz în familie în timpul vieții și se estimează că aproximativ trei femei se sinucid ca urmare a abuzului în familie în fiecare săptămână.