Reghecampf: Sunt foarte amărât, lipsa de inspiraţie pe final a făcut ca scorul să fie 1-1

De: Cancan
Publicat: 07/11/2013 | 08:34

„Am reuşit să marcăm, să ne creăm şi alte ocazii de a marca, din păcate lipsa de inspiraţie pe final a făcut ca scorul să fie 1-1. Echipa noastră a făcut un meci bun şi jucătorii trebuie lăudaţi. Nu cred că mai avem multe şanse de calificare în primăvara europeană. Vom încerca să câştigăm cu Schalke. Sunt foarte amărât că nu am reuşit să câştigăm meciul, puteam juca mingea afară, că atunci un jucător era lovit şi puteam termina cu 1-0. Vom încerca să trecem peste acest semieşec, dar dacă mă gândesc la prestaţia jucătorilor pe durata a 90 de minute nu pot fi decât bucuros. Nu cred că este vorba de ghinion, ci de experienţă, de inspiraţie, trebuie să învăţăm din aceste greşeli”, a declarat Reghecampf în conferinţa de presă de la finalul meciului.

Campioana României, Steaua Bucureşti, a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, miercuri, în deplasare, în compania echipei elveţiene FC Basel, în etapa a IV-a a grupei E a competiţiei. Pentru Steaua a marcat Piovaccari ’17, iar pentru FC Basel a înscris Sio ’90+1.

Steaua se află pe ultimul loc în grupa E, cu două puncte după patru meciuri.