”Regele” și ”Regina” au depus jurământul în fața lui Dumnezeu. Imagini și VIDEO EXCLUSIV din Biserică cu Florin Salam și Roxana Dobre

Publicat: 01/06/2022 | 19:28

Florin Stoian și Roxana Dobre au depus jurământul în Biserica Ortodoxă Kogălniceanu din județul Constanța. Cei doi și-au depus în urmă cu câteva clipe jurămintele în fața lui Dumnezeu. Și-au promis iubire eternă unul altuia. CANCAN.RO are imagini în exclusivitate din interiorul Bisericii.

Nunta anului 2022 este în plină desfășurare. ”Regele” și ”Regina” au depus jurământul în fața lui Dumnezeu, în Biserica Ortodoxă Kogălniceanu din județul Constanța. În aceste clipe, cei doi pășesc în afara Bisericii, cu verighetele pe mână. Așadar, slujba s-a încheiat, iar Roxana Dobre și Florin Salam s-au urcat în Rolls-Royce-ul deținut de manelist. Următoarea oprire este restaurantul Nuba Beach Club, acolo unde va avea loc petrecerea nunții.

Imagini din Biserica în care au depus jurământul Florin Salam și Roxana Dobre

Iată IMAGINI EXCLUSIVE chiar din interiorul Bisericii unde are loc unirea destinelor dintre Florin Stoian și Roxana Dobre, care de azi înainte vor fi soț și soție în acte.

În urmă cu scurt timp, cei doi au spus deja ”DA!” în fața ofițerului de la Starea Civilă, în cadrul unei ceremonii pe o plajă din stațiunea Mamaia, Constanța. Chiar lângă clubul de lux Nuba Beach Club.

”Regele” și ”Regina” s-au căsătorit după 8 ani de relație

Florin Salam și Roxana Dobre sunt cununați oficial atât civil, cât și în fața lui Dumnezeu. Cei doi au o relație de aproximativ opt ani. În mai multe rânduri, cei doi au vrut să facă nunta, dar au intervenit, de fiecare dată, unele probleme, care au tot amânat-o. Ultima dată, Roxana Dobre și Florin Salam au plănuit evenimentul în 2020, la Dubai, dar pandemia avea să le risipească visul. Cu toate acestea, manelistul a fixat o altă dată, câteva luni mai departe, dar fratele lui avea să se stingă din viață, în toamna aceluiași an, răpus de COVID-19. Suferea de diabet, avea probleme cu plămânii și era bolnav cu inima.

”Regele” și ”Regina” s-au cunoscut în vara anului 2014, într-un club din Bucureşti. Era dragoste la prima vedere, tocmai de aceea, din acel moment s-a înfiripat relația. Cei doi au făcut sacrificii, de-a lungul timpului, s-au sprijinit, s-au respectat, iar Roxana Dobre i-a dăruit manelistului trei copii. Acum, relaţia lor este una dintre cele mai sudate din showbiz, mai mult, cireașa de pe tort a fost nunta de la Mamaia, de pe 1 iunie 2022.

 

 

This browser does not support the video element.

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult