Celebrului milionar Ștefan Cristofor i se mai spune și ”Regele saloanelor de înfrumusețare”, pentru că deține un întreg lanț de astfel de localuri, unde doamnele și domnișoarele vin pentru a se întreține corespunzător. Afacerea este una de succes incontestabil, iar cunoscutul milionar deține, cu siguranță, toate secretele și atuurile necesare. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă informații în exclusivitate despre o ”luptă” pe care celebrul milionar o duce, începând de anul trecut, cu Poliția Locală. Totul a pornit de la o amendă de 500 de lei pentru party zgomotos, iar următorul capitol al scenariului se va desfășura la Tribunalul București. (CITEȘTE ȘI: EX-IUBITUL MILIONAR AL ALINEI CRIȘAN ȘI-A PRIMIT SENTINȚA. JUDECĂTORII AU DECIS CĂ…)
Pe data de 7 ianuarie a anului trecut, milionarul Ștefan Cristofor – septuagenar – a decis să înceapă o nouă etapă sentimentală a vieții sale, așa că s-a prezentat în fața ofițerului de stare civilă. Aleasa inimii a fost o celebră avocată – foarte apreciată în branșă -, cu 30 de ani mai tânără decât viitorul soț, iar atunci când a fost întrebată dacă dorește să se căsătorească a răspuns imediat ”Da!”.
În ceea ce privește nunta, totul a fost organizat ca la carte, iar invitații au avut parte de o petrecere de vis. Și nici nu se putea altfel, într-un astfel de context. Momentele unice nu vor fi uitate niciodată, iar drumul comun al celor doi a început cum nu se poate mai bine. Numai că, după câteva luni, liniștea milionarului Ștefan Cristofor a fost tulburată de o… amendă, iar de atunci îl regăsim pe businessman în fața instanțelor de judecată. (VEZI AICI: SEXY-ALINKA S-A COMBINAT CU PRIMARUL CASANOVA?!)
În luna august, anul trecut, omul de afaceri a fost protagonistul unui incident în urma căruia i s-a întocmit un proces-verbal de contravenție. Motivul? ”Tulburarea liniștii publice”. Celebrul milionar a primit o amendă de 500 de lei, ulterior contestând, la tribunal, sancțiunea aplicată de polițiști.
În seara în care a intrat în contact direct cu oamenii legii, Ștefan Cristofor se afla în curtea fiicei sale, împreună cu alți membri ai familiei, ”adulți și copii”, după cum a precizat în fața judecătorilor, fiind vorba despre un eveniment în familie. Era ora 22.00 atunci când a observat că la poartă se află un echipaj al poliției locale, format din trei agenți. Aceștia, a declarat cunoscutul milionar, erau dotați cu ”veste antiglonț”. Chestionați în legătură cu motivul apariției, aceștia ar fi fost ”evazivi”, însă omul de afaceri a realizat că primiseră o reclamație la adresa sa. Dar nici vorbă de ”tulburarea liniștii publice”, spune milionarul, din moment ce polițiștii stătuseră 25 de minute la poartă și ar fi putut auzi chiar ei dacă se întâmpla așa ceva în curte.
Totuși, omul de afaceri s-a ales cu un proces-verbal de contravenție și cu o amendă de 500 de lei. (NU RATA: VĂDUVA ”DULĂULUI” DE LA RUTIERĂ, UMILITĂ DE MILIONARUL CARE I-A UCIS SOȚUL!)
La sfârșitul anului trecut, omul de afaceri s-a adresat instanței, la Judecătoria Sectorului 1 din București, încercând să demonstreze că nu ar fi trebuit să fie amendat. Mai mult, a susținut în fața judecătorilor că procesul-verbal care i-a fost întocmit era lovit de ”nulitate absolută”, argumentând că polițiștii nu au descris cum s-a produs gălăgia, cum a fost tulburată liniștea publică și nici nu au măsurat ”nivelul larmei” pentru care a fost sancționat.
Potrivit declarațiilor date de celebrul milionar, fapta de care a fost acuzat nu a fost descrisă suficient și, suplimentar, unul dintre agenții de poliție prezenți la poartă, în acea seară de august, a avut și o atitudine ”neadecvată și abuzivă”, în timp ce el a reacționat civilizat, astfel că putea primi un eventual avertisment, nu o amendă. Iar procesul-verbal de contravenție nu ar fi fost întocmit în prezența unui martor.
Ștefan Cristofor a mai afirmat că același proces-verbal nu a conținut informațiile – necesare – referitoare la posibilitatea plății unei jumătăți de amendă, precum și la contul în care puteau fi virați banii. (CITEȘTE ȘI: CELEBRUL MILIONAR E ACUZAT DE FOSTA SOȚIE CĂ LE PLĂTEȘTE COPIILOR O PENSIE DERIZORIE. “ARE CIFRĂ DE AFACERI DE 30 DE MILIOANE LEI ȘI DECLARĂ VENITURI CÂT O VÂNZĂTOARE?!”)
Pe de altă parte, reprezentanții Poliției Locale a Sectorului 1 – Brigada Intervenții Rapide – au susținut că milionarul nu are dreptate, plus că acțiunea întreprinsă de omul de afaceri a fost tardivă. Astfel că a fost invocată ”excepția tardivității chemării în judecată” și s-a solicitat respingerea acțiunii lui Ștefan Cristofor.
În motivarea excepției tardivității, partea reclamată a arătat că a fost depășit termenul de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal către Ștefan Cristofor, prin afișare, respectiv 31.07.2019.
Pe data de 25 noiembrie, instanța a respins, însă, acea excepție a tardivității, așa că procesul a mers mai departe, fiind solicitată și proba cu ”înscrisuri și martori”. (VEZI ȘI AICI: SOȚIA UNUI CELEBRU FOTBALIST DIN “GENERAȚIA DE AUR” ÎL ACUZĂ PE “EX”-UL MILIONAR CĂ O TERORIZEAZĂ)
Atunci când s-a trezit cu polițiștii la poartă și i s-a întocmit procesul-verbal de contravenție, ”Regele saloanelor de înfrumusețare” nu a fost de acord să semneze, motivând și că nu a existat un martor. Totuși, instanța de judecată a considerat că situația nu impunea asta. Mai mult, argumentul milionarului conform căruia au ieșit șapte persoane pentru a fi martore nu a stat în picioare, judecătorii considerând că făceau parte din familie și aveau ”o legătură de interese” cu milionarul Ștefan Cristofor. În ceea ce privește ”volumul decibelilor”, judecătorii au specificat că nu există obligativitatea de a măsura un astfel de nivel, dar reclamația care i s-a făcut milionarului a survenit tocmai din cauza gălăgiei deranjante.
”Cu privire la cauza de nulitate relativă a procesului-verbal de contravenție invocat de către petent, referitoare la faptul că procesul-verbal nu este semnat de un martor asistent, se au în vedere dispozițiile art. 19 din O.G. 2/2001, conform căruia procesul-verbal se semnează pe fiecare pagina de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor.
Prin urmare, prevederea legală nu impune necesitatea prezenței unui martor asistent la întocmirea procesului-verbal de contravenție, rolul acestuia fiind numai de a certifica una dintre cele trei împrejurări, și anume că persoana sancționată nu se află de față, refuză să semneze sau nu poate să semneze. Cu privire la mențiunea petentului referitoare la faptul că au ieșit cel puțin încă șapte membri de familie, care ar fi putut avea calitatea de martori, instanța subliniază că aceste persoane nu ar fi putut avea această calitate, fiind în evidentă legătură de interese cu petentul (n.red. – Ștefan Cristofor)”, au considerat judecătorii. (NU RATA: MILIONARUL CU MAȘINI DE 3 MIL. €, BOSUMFLAT PENTRU CĂ N-A MAI AVUT UNDE SĂ-ȘI BEA CAFEAUA!)
După ce au fost analizate toate probele, instanța de judecată nu i-a dat dreptate ”Regelui saloanelor de înfrumusețare”, menționând și că situația în care s-a regăsit acesta reclama amendă – în cuantum minim -, nu avertisment.
”Instanța constată că sancțiunile au fost aplicate petentului în mod legal și proporțional, fiind respectate criteriile prevăzute de dispozițiile evocate. Astfel, petentului i-a fost aplicată o amendă în cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenția săvârșită, respectiv 500 lei, astfel încât instanța apreciază că nu se pune problema reindividualizării sancțiunii, în condițiile în care gradul concret de pericol social al faptei exclude posibilitatea aplicării avertismentului”, au arătat judecătorii. Și, într-un final, a respins plângerea contravențională a milionarului Ștefan Cristofor.
”Respinge plângerea contravențională formulată de petentul Cristofor Ștefan, cu domiciliul în București, în contradictoriu cu intimata POLIȚIA LOCALĂ SECTOR 1- SERVICIUL INTERVENȚII RAPIDE, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București”, a fost decizia instanței. (CITEȘTE ȘI: MILIONARUL UCIGAȘ ÎNCEARCĂ SĂ “EVADEZE” CU AJUTORUL…)
Urmează o nouă etapă din acest război al nervilor, iar ”lupta” se mută acum la Tribunalul București, fiindcă milionarul Ștefan Cristofor a făcut apel în luna martie a acestui an, iar CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă va ține la curent cu toate detaliile acestui proces surprinzător. (VEZI ȘI: MULTIMILIONARUL-CUȚITAR S-A IUBIT ÎN SECRET CU ANDREEA MARIN! IMAGINILE SUPER-EXCLUSIVE CARE DOVEDESC IDILA!)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)