Sebastian Vieru, organizatorul galelor RXF, a luat foc, după declarațiile pe care Cătălin Zmărăndescu le-a făcut în CANCAN EXCLUSIV, emisiune moderată de Sabin Tudor. Fostul bodyguard al lui Gigi Becali, concurent în ultima ediție a Survivor, a spus că nu se uită la ”fake-uri”, lovind, astfel, în meciurile din cușca RXF. Iar răspunsul a venit prompt! Avem detaliile, în exclusivitate.
Cătălin Zmărăndescu a vorbit, preț de o oră, despre mai multe aspecte din viața lui, invitat fiind de moderatorul emisiunii CANCAN EXCLUSIV. Dar, între poveștile lui savuroase s-a strecurat și o…gafă, să-i spunem așa.
(CITEȘTE ȘI: CĂTĂLIN ZMĂRĂNDESCU S-A ÎMPĂCAT CU FIUL LUI, ȘI-A VĂZUT ȘI NEPOTUL, DAR… PROBLEME CU SOȚIA! + DEZVĂLUIRI EMOȚIONANTE)
Întrebat ce părere are despre incidentul de la galele RXF, când un concurent a primit o palmă de la arbitru, Zmărăndescu a…deranjat.
”Ai văzut palma pe care i-a dat-o Yamato? I-a dat o palmă unui concurent, ca arbitru, pentru că ăla nu se potolea. E normal?”, a fost întrebarea lui Sabin. Și imediat a curs răspunsul. ”Băi, frate, să-ți spun ceva: din principiu, nu mă uit la fake-uri. Nu comentez ce a făcut nu stiu cine, fiecare face pe pielea lui dacă face ceva. Am văzut ce a apărut prin mass-media, dar nu mă interesează. Nu știu contextul și nu-l discut”, a spus Cătălin Zmărăndescu.
Sebastian Vieru, nimeni altul decât organizatorul galelor, a fost deranjat, așa că i-a dat replica. Una în care dezvăluie că fostul luptător ar fi făcut blaturi în ring. Și nu o singură dată!
”Am văzut declarația lui Cătălin Zmărăndescu în cadrul unui interviu în care a afirmat că nu se uită la meciuri fake. I-am urmărit viața sportivă, meciurile de-a lungul carierei și vreau să îi transmit pe această cale că e foarte urât să discute despre RXF ca find fake, mai ales când știm vasta experiență pe care o are în meciurile câștigate `ușor`, de-a lungul timpului. Am afirmat și susținem că suntem o gală de show, de entertainment, ceea ce se vede de fiecare dată în spectacolele de calibru pe care le organizăm. Încercăm de fiecare dată să aducem în fața publicului cei mai în vogă oameni, cele mai dorite personaje și nu am susținut niciodată aranjarea meciurilor, iar de fiecare dată când a existat vreo suspiciune am sancționat acțiunea. De altfel, îi dorim succesul de care galele și meciurile noastre se bucură”, a declarat Sebastian Vieru, pentru CANCAN.RO.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.