„Regele”, echilibrat după ce l-a făcut șah-mat pe „Bursuc”: „E o victorie importantă pentru noi!”

Publicat: 29/08/2022 | 09:10

„Regele” a mutat inspirat la pauza duelului din Gruia cu CFR Cluj, 3-1 (1-1),  făcându-l șah-mat pe „Bursuc” prin introducerea în teren a lui Louis Munteanu.

Acesta avea să înscrie de două ori în ultima jumătate de oră a meciului (min. 63, 87), din pasele lui Pitu şi Carlos Casap, după ce anterior Malele deschisese scorul din penalty în minutul 10 iar Pitu restabilise egalitatea în minutul 35.

„E o victorie importantă pentru noi, am jucat la CFR în deplasare, o echipă care joacă în Europa. Demonstrăm că avem potențial, căpătăm încredere, nu e ușor să câștigi pe terenul campioanei României. Suntem fericiți că ne-am luptat, e nevoie de luptă în astfel de partide, e nevoie să te aperi bine, am știut să ne apărăm, jucătorii au făcut un meci bun. Am revenit în două meciuri consecutive de la 0-1, e un detaliu important. Jucătorii care au venit de pe bancă au intrat bine. N-am început jocul excelent, trebuie să recunosc, dar, per total, am fost mai proaspeți decât adversarii noștri”, a declarat „Regele”.

Duelul din Gruia s-a terminat 3-1 pentru „rechini” care sunt neînvinși în SuperLigă, având 15 puncte, la fel ca și Rapid, bucureștenii având însă un golaveraj inferior.

Faarul va încheia runda în fotoliul de lider indiferent de rezultatul care se va consemna în disputa Universitatea Craiova – FC Botoșani, meci care va ava loc astăzi la Severin, de la ora 21:00 în epilogul rundei a 7-a.