Regele Charles a fost diagnosticat cu o boală gravă, la vârsta de 75 de ani. Starea de sănătate a monarhului este una fragilă, susțin sursele externe, iar unii dintre medici i-au mai dat de trăit doar doi ani. Recent, a avut o apariție în spațiul public, fiind fotografiat cu bancnotele cu portretul său, care au fost primite de la guvernatorul și casierul șef al Băncii Angliei.
În cursul zilei de marți, 9 aprilie 2024, Regele Charles a intrat în posesia bancnotelor care prezintă chipul său. Bancnotele au fost înmânate de Andrew Bailey, guvernatorul Băncii Angliei, dar și și de casierul șef, Sarah John. A fost un moment urmărit de mulți britanici. Presa străină a publicat o serie de imagini cu Monarhul care, în urmă cu două luni, primea un verdict tulburător din parte medicilor.
Marți, Regele Charles s-a prezentat zâmbitor la Palatul Buckingham, deși în urmă cu două luni i-a fost depistată o boală cumplită. La Palat, surpriza a fost pe măsură. I-a fost adus un album de culoarea albastrului regal, catifelat, acolo unde au „tronat” cele patru bancnote. În acest sens, chipul Regelui o să apară pe bancnote de 5, 10, 20 și 50 de lire sterline.
De altfel, pot fi utilizate, în continuare, și bancnotele vechi care prezintă chipul Regelui. Monarhul a spus despre bancnote că sunt „foarte elegante”. În tot acest timp, însă, se poate observa în ochii monarhului suferința pe care o trăiește, după ce a fost diagnosticat cu o formă de cancer. Imaginile pot fi vizualizate aici, la People.
„Noile bancnote vor fi tipărite doar pentru a le înlocui pe cele uzate și pentru a face față oricărei creșteri generale a cererii de bancnote. (n.r. Bancnotele vor fi introduse treptat) pentru a minimiza impactul financiar și de mediu al acestei schimbări”, a transmis Banca Angliei.
Regele Charles se confruntă cu o formă de cancer. O sursă apropiată Casei Regale a dezvăluit că monarhul ar suferi de cancer pancreatic. Mai multe detalii se regăsesc la acest link. Este o perioadă foarte dificilă pentru întreaga Familie Regală a Marii Britanii. După ce Majestatea Sa a aflat verdictul medicilor, un alt membru a făcut un anunț șocant – Kate Middleton a fost diagnosticată și ea cu cancer.
Sursă foto: capturi video 9 News Australia, BBC News