Puțini sunt cei care știu că Regele Charles își sărbătorește ziua de naștere de două ori pe an! Este vorba despre o tradiție care datează de secole și care este respectată cu sfințenie. Anul acesta, însă, vor exista anumite modificări din cauza stării precare de sănătate a monarhului.
Regele Charles s-a născut la Palatul Buckingham pe data de 14 noiembrie 1948. Un lucru mai puțin cunoscut este însă faptul că monarhul are, de fapt, două zile de naștere. Și asta pentru că există o tradiție care datează încă din secolul al XVIII-lea. Aceasta constă în organizarea unei celebrări publice, numită aniversare oficială, și a uneia private, atunci când este de fapt data reală a nașterii Regelui sau Reginei actuale.
Încă din secolul al XVIII-lea, monarhii au preferat să își amâne petrecerile fastuoase pentru sezonul de vară. Și asta pentru că aveau un motiv bine întemeiat: evitarea ploii care ar putea strica parada. Tradiția a început cu Regele George al II-lea, când celebrul eveniment anual ”Trooping the Colour” din Marea Britanie a fost asociat pentru prima dată cu ziua de naștere a suveranului. La fel ca și Charles al III-lea, Regele George s-a născut în noiembrie, atunci când vremea este destul de capricioasă.
În 2024, Regele Charles își va sărbători aniversarea oficială pe data de 15 iunie, iar potrivit tabloidelor din Marea Britanie, vor fi anumite modificări. Asta din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă Kate Middleton și monarhul, ambii diagnosticați cu cancer. Astfel, Regele Charles va fi însoțit de Regina Camilla, iar cei doi își vor face apariția în cadrul evenimentului într-o trăsură trasă de cai.
La ceremonie se vor reuni peste 1.400 de soldați, 200 de cai și 400 de artiști. Însă Kate Middleton nu va fi prezentă. Marți, 4 iunie, un apropiat al Palatului Buckingham a făcut dezvăluiri neașteptate despre starea lui Kate Middleton. În ciuda faptului că fanii regali și nu numai așteaptă ca Prințesa de Wales să revină la viața ei obișnuită și să se ocupe de îndatoririle publice, acest lucru pare aproape imposibil. Oamenii au nevoie de o viitoare regină sănătoasă, activă, implicată, așa cum a fost Kate Middleton până să anunțe că a fost diagnosticată cu cancer.
Totuși, potrivit unei surse din interiorul Palatului Buckingham, Prințesa de Wales ar putea să nu mai revină niciodată la viața publică: „S-ar putea să nu se mai întoarcă niciodată în rolul în care au văzut-o oamenii înainte. Reevaluează ceea ce va putea să-și asume când se va întoarce”, a declarat un apropiat al Palatului pentru Us Weekly.