La aproape o lună după ce Regele Charles al III-lea a fost încoronat, alături de consoarta sa, Camilla, Majestatea Sa va face o vizită privată în România. Vineri, 2 iunie 2023, Regele Charles va fi primit de președintele Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni. Iată detaliile mai jos, în articol.
Data de 6 mai 2023 a intrat în calendarul istoric. Regele Charles al III-lea a fost încoronat, alături de consoarta sa, Camilla, în Marea Britanie. Ceremonia care a avut loc la Westminster Abbey a fost urmărită intens atât live, cât și pe micile ecrane și pe internet. La aproape o lună după ce a avut loc acest eveniment, Majestatea Sa va sosi în România. Vineri, 2 iunie 2023, va fi întâmpinat de către președintele Klaus Iohannis, la Palatul Victoria.
De altfel, despre venirea Regelui în țara noastră a menționat și Nicolae al României, în ziua în care a avut loc ceremonia de încoronare. Declarațiile sale pot fi consultate aici.
Despre venirea oficială a Majestății Sale în România a vorbit chiar Ambasadorul Marii Britanii la București, Andrew Noble. Vizita Regelui Charles al III-lea va avea caracter privat. Se va întâlni, în primă instanță, cu președintele Klaus Iohannis. De menționat faptul că Regele are o pasiune aparte față de România, mai cu seamă față de zona Transilvaniei. Regele Charles al III-lea are o legătură sufletească cu satul Viscri. În anul 2006, a devenit proprietarul unui domeniu. Mai multe informații pot fi accesate aici.
„Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie.
După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private”, a spus Ambasadorul Marii Britanii la București, pentru Agerpres. De altfel, Ambasadorul a menționat că acestea sunt detaliile pe care le poate oferi, pentru că vizita are caracter privat.
Sursă foto: capturi video