Prințul William și Prințul Harry nu-și mai vorbesc de ani buni. Însă, recent, cei doi frați s-au reunit atunci când au participat la un eveniment trist: înmormântarea unchiului lor. Iar Regele Charles a izbucnit în lacrimi!
Prinșul Harry a zburat, în mare secret, în Marea Britanie miercuri pentru a participa la funeraliile lui Lord Robert Fellowes. În vârstă de 82 de ani, acesta a fost soțul regretatei Lady Jane, sora Prințesei Diana, și unchiul prinților William și Harry. Lord Fellowes s-a căsătorit cu Lady Jane, sora mai mare a Prințesei Diana, pe 20 aprilie 1978. Cei doi au fost căsătoriți timp de peste 40 de ani și au avut trei copii – Laura, Alexander și Eleanor. Laura este, de asemenea, nașa Prințesei Charlotte, fiica Prințului William și a lui Kate Middleton. (VEZI ȘI: Ce bilețel i-a trimis Prințul Harry lui Kate Middleton după Wimbledon. Abia acum s-a aflat ce scria în mesaj!)
Lord Fellowes a decedat la începutul lunii trecute, iar funeraliile au avut loc recent în Norfolk, acolounde s-au reunit și copiii Prințului Charles după mult timp. Prințul Harry și William nu au mai fost văzuți împreună de la înmormântarea bunicii lor, Regina Elisabeta a II-a, în 2022. Potrivit unor surse citate de publicația The Sun, cei doi au fost cât se poate de cordiali unul față de celălalt, iar un alt participant la evenimentul dureros a adăugat: „Nu i-am văzut vorbind și au păstrat distanța.”
Potrivit presei din Marea Britanie, cel mai afectat de întâlnirea „rece” dintre cei doi frați a fost chiar tatăl lor, Regele Charles. Chiar dacă în adâncul sufletului său își dorește să păstreze familia unită, suveranul a văzut că nu poate realiza acest lucru și ar fi început să plângă.
Surse din apropierea Ducelui de Sussex au divulgat că acesta se consultă cu vechi prieteni și foști angajați, ca să-și încheie exilul american. Asta după ce a fost dezamăgit de sfaturile primite de la experții americani. Prințul Harry plănuiește marea întoarcere acasă și vrea să-și spele ”păcatele” în fața poporului britanic!
„Harry refuză să mai aibă de-a face cu tot felul de PR-i de la Hollywood și caută acum ajutorul vechilor lui prieteni și consilieri. A ajuns la concluzia că trebuie să facă lucrurile altfel, pentru că ceea ce face în momentul de față n-are efectul scontat. Pe scurt, își schimbă modul de operare”, a povestit o sursă pentru Daily Mail.
Unul dintre acești noi consilieri ai lui Harry s-a gândit deja la un plan, pentru ca Ducele de Sussex să se întoarcă în cercurile selecte și să reia unele dintre îndatoririle regale. Bineînțeles, acest lucru ar fi posibil dacă ceilalți membri ai Faimiliei Regale ar permite asta.
”Dacă Harry se întoarce în UK fără tam-tam, fără să fie promovat în acest sens și ia parte la diverse evenimente publice de mare amploare, are mari șanse să recucerească inima englezilor. E posibil să fie redus la munca de jos și să aibă voie doar să taie niște panglici și atât, pentru o vreme, însă chiar și asemenea activitate i-ar reda cheful de muncă”, a dezvăluit un vechi prieten de-ai lui Harry pentru sursa menționată anterior.