Pe 24 februarie, Kseniya Turbinska a decis să plece din Ucraina, după ce armata rusă i-a invadat țara. A ajuns în București, oraș despre care nu știa mare lucru înainte. În Capitală i s-a schimbat, însă, viața, grație a doi arhitecți români. De profesie designer de interior, refugiata lucrează, în prezent, la mai multe proiecte.
Kseniya Turbinska are un copil în vârstă de un an și șapte luni și este de profesie designer de interior. Soțul ei, arhitect, a rămas în țară, nu a putut părăsi Ucraina după invazia rusă. Femeia a ajuns în Capitală, iar acum locuiește într-o casă împreună cu bebelușul ei, mama sa, soacra, sora ei cu cei doi copii, amica ei, plus cățelul.
În București, Kseniya Turbinska a avut norocul să intre în contact cu Alina Vîlcu, de profesie arhitect și designer de interior. Aceasta a devenit cunoscută după ce a participat la “Visuri la cheie” și “Inside Academy”.
(VEZI AICI: TREI REFUGIATE DIN UCRAINA FAC MÂNCARE TRADIȚIONALĂ LA IAȘI. FEMEILE PREGĂTESC PELMENI LA COMANDĂ)
Alina Vîlcu a cunoscut-o pe Kseniya Turbinska atunci când CV-ul ucrainencei a ajuns la ea. A fost profund impresionată de povestea ei, dar și de faptul că, deși ajungă în București, de doar câteva zile, vrea să se angajeze.
“M-am gândit să o ajut, să o recomand, apoi m-a sunat de pe un număr de România. Am rămas uimită: Wow, Kseniya m-a sunat de pe un număr de România. Ea, ca să înțelegi, ajunsese de nici măcar o săptămână în România. Imaginează-ți că tu ajungi, de nici măcar de o săptămână, pe o planetă străină, catapultată, și începi să-ți cauți job. Cum e asta? Cu un copil, un câine și o mamă după tine. Am întrebat-o how are you și fata îmi răspunde: This is Paradise, Is paradise here! Asta spune totul. Mi-a spus că este foarte recunoscătoare pentru faptul că bucureștenii au primit-o atât de bine. Că, ce să vezi, o cunoștință de-a unei cunoștințe de-a unei cunoștințe le-a pus casa din București la dispoziție. Este un om care și-a făcut o casă nouă pentru el, ca să se mute cu iubita lui, și le-a pus casa la dispoziție. Acolo stau nouă persoane, Ksenya cu sora ei, mama ei, soacra ei, vara ei, o prietenă și patru copii. Plus un câine”, a spus Alina Vîlcu.
Datorită Alinei Vîlcu și soțului său, Kseniya Turbinska are acum un loc de muncă. Aceștia i-au oferit mai multe proiecte, iar ucraineanca se descurcă excelent.
“Acum, Kesnya face un proiect cu noi, de fapt este al doilea proiect mai mic cu noi, cu Piano Terra –pianoterra.ro- apoi am recomandat-o unui alt prieten arhitect, Bogdan Stoica de la Arhigrup – arhigrup.ro. Bogdan trebuia să amenajeze casa prietenului lui, dar era super plin de proiecte mari și, cumva, nu avea timp de asta. S-a văzut cu Ksenya și acum ea face proiectul, este minunat. Pentru că este practic primul ei proiect în România pe care-l gestionează singură. Acum lucrează cu mine și cu Bogdan, are aceste proiecte. S-a văzut și cu Omid Ghannadi, colegul si prietenul meu de la Inside Academy –insideacademy.ro- care vrea să o ajute, să-i dea de lucru, problema este că ea încă alăptează. Își dorește să stea cât mai mult cu copilul ei și chiar era surprinsă de faptul că în România femeile se întorc foarte repede la job. În Ucraina stai doi ani cu copilul tău în concediu de maternitate”, a mai spus Alina Vîlcu, potrivit b365.ro.