Referendumul pentru redefinirea familiei a eșuat! Prezența la vot, 20,41 %

Publicat: 07/10/2018 | 23:28

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție, care a avut loc pe 6 și 7 octombrie, a eșuat. Prezența la vot a fost sub 30 %.

Potrivit Legii 3/2000, pentru ca referendumul naţional pentru modificarea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, să fie valabil, este necesară o prezenţă la vot de cel puţin 30% din persoanele înscrise pe listele electorale permanente, respectiv 5.483.548 persoane cu drept de vot.

Tot potrivit Legii, rezultatul referendumului este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% dintre cei înscrişi pe listele electorale permanente, adică minimum 4.569.624 persoane.

Prin urmare, referendumulul ar fi fost valid dacă prezenţa la vot era de 30 la sută, iar 25 la sută dintre cei care au participat ar fi votat „Da”.

Conform rezultatelor transmise de BEC, la ora 21:00 s-au prezentat la vot un procentaj de 20.41% din totalul votanților înscriși pe listele electorale.

Cea mai mică prezență s-a înregistrat în județele Covasna – 8.50%, Harghita – 11.12%, Tulcea – 14.09%.

Cea mai mare prezență s-a înregistrat în județele Suceava – 30.67%, Dâmbovița – 28.98% și Bihor – 28.92%.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult